SURSE Marii favoriți pentru a prelua șefiile Camerei Deputaților și Senatului

Liderii coaliției se vor reuni, sâmbătă, pentru a finaliza negocierile pentru formarea Guvernului. Tocmai din acest motiv, votul pentru funcțiile de președinți ai celor 2 Camere vor fi amânate, pentru că totul depinde de modul în care vor fi ocupate posturile din Guvern.

La Camera Deputaților, favorit pentru a prelua șefia este prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, situația este una ceva mai complicată.

Conform surselor noastre, nu este bătut în cuie faptul că Marcel Ciolacu va prelua funcția de prim-ministru și atunci s-ar putea reorienta către șefia Camerei Deputaților. Totuși, liderii PSD îi cer insistent lui Marcel Ciolacu să continue în funcția de prim-ministru.

Dacă Marcel Ciolacu va accepta și va merge în funcția de premier, atunci cel mai probabil Sorin Grindeanu va fi noul președinte al Camerei Deputaților.

În același timp, în această ecuație, Ministerul Transporturilor va ajunge la PNL.

La Senat situația ar fi ceva mai simplă. Dacă PSD va prelua Camera Deputaților, PNL va prelua șefia Senatului, marele favorit fiind liderul partidului, Ilie Bolojan.

Totuși, încă există voci care îi cer lui Ilie Bolojan să-și asume intrarea în Guvern pe o funcție de ministru. Este greu de crezut că liderul PNL va merge în Guvern, acolo unde ar urma să fie subordonatul lui Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lupte: Alin Alexuc şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă. “Orice aventură are un final”

SURSE Se pregătește un program fără precedent în istoria jocului politic