”În ultimii ani, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a învederat constant autorităţilor române necesitatea adoptării unor reforme prin care justiţia română să recapete elementele necesare funcţionării sale în baza principiilor independenţei, meritocraţiei, eficienţei şi responsabilităţii. Noile legi ale justiţiei, adoptate în anul 2022, s-au îndepărtat de la acest ideal, sistemul judiciar cunoscând un regres serios. Reafirmăm că sunt urgent necesare reforme reale în justiţie, care să pună în aplicare hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cerinţele organismelor europene şi internaţionale relevante, mai ales Comisia de la Veneţia şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”, afimă judecătorii într-un comunicat.
Ei subliniază că OCDE a reiterat observaţia privitoare la lipsa unor consursuri meritocratice privind promovarea magistraţilor, îndeosebi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, modalităţile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de candidaţi pe parcursul întregii lor activităţi, însoţite de un interviu în faţa Secţiei pentru judecători a CSM în privinţa promovării la ÎCCJ, fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar, pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic.
Aşa cum Comisia Europeană a solicitat de mai multe ori, trebuie introduse în legislaţie recomandările Comisiei de la Veneţia din ultimul Aviz urgent, emis la sfârşitul anului 2022, respectiv: ”extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, şi eliminarea posibilităţii reînnoirii mandatelor, precum şi consolidarea garanţiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie infirmă motivat toate măsurile şi soluţiile adoptate de ceilalţi procurori (cu excepţia DNA şi DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecţie prin concurs pentru vicepreşedinţii instanţelor şi procurorii şefi adjuncţi ai parchetelor şi stabilirea în mod clar a faptului că agenţii poliţiei judiciare detaşaţi pe lângă parchete nu au obligaţii de raportare faţă de Ministerul de Interne”, indică Asociaţia Forumul Judecătorilor din România.
Totodată, Comisia de la Veneţia regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competenţele de dinainte de înfiinţarea SIIJ şi recomandă restabilirea competenţelor DNA de a investiga şi urmări penal infracţiunile comise de judecători şi procurori, amintesc judecătorii.
În plus, necesitatea modificării legislative privind modul de funcţionare al Inspecţiei Judiciare se impune inclusiv prin prisma hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 11 mai 2023 (cauza C-817/21, Inspecţia Judiciară).
”CJUE a constatat consolidarea competenţelor inspectorului‑şef în contextul mai global al reformelor privind organizarea sistemului judiciar român având ca obiect sau ca efect reducerea garanţiilor de independenţă şi de imparţialitate a judecătorilor români, dar mai ales practica concretă urmată de inspectorul‑şef în exercitarea prerogativelor sale, cu referire explicită la Comisia Europeană, care ”menţionează exemple care pot arăta că aceste prerogative au fost utilizate, în mai multe rânduri, în scopul controlului politic al activităţii judiciare, unele dintre aceste exemple figurând, de altfel, în rapoartele Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu din 22 octombrie 2019 şi din 8 iunie 2021 privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare [COM(2019) 499 final, p. 7 şi 8, precum şi COM(2021) 370, p. 18], de care autorităţile române trebuie să ţină seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, în vederea realizării obiectivelor urmărite prin Decizia 2006/928 (a se vedea paragraful 71 al hotărârii din 11 mai 2023)””, consideră Asociaţia.
Totodată, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr. 27 (2024) privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, a solicitat evitarea oricărui abuz în iniţierea şi desfăşurarea procedurilor disciplinare, în lipsa oricăror probe.
”Aceste proceduri trebuie derulate într-un interval de timp rezonabil, fiind necesară reglementarea posibilităţii recuzării membrilor completului disciplinar. De asemenea, Avizul CCJE nr. 23(2020) privind rolul asociaţiilor judecătorilor în sprijinirea independenţei judiciare arată că ”judecătorii nu pot fi obligaţi să îşi dezvăluie calitatea de membru al unei asociaţii de judecători”, tocmai pentru a fi protejaţi şi a preîntâmpina atacurile nejustificate împotriva acestora”, afirmă magistraţii.
Ei amintesc şi Recomandările Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) privind independenţa sistemului judiciar şi răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varşovia) din anul 2023, care sugereză necesitatea altor modificări legislative: „consiliile judiciare nu ar trebui să fie dominate de judecători din instanţe de apel sau de la alte instanţe superioare.
”În cazul în care preşedintele unei instanţe este numit în consiliul judiciar, acesta trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte de instanţă; pentru a evita concentrarea excesivă a puterii într-un singur organism judiciar şi percepţia corporatismului, competenţele sunt împărţite între organismele judiciare autonome, iar organismelor separate li se încredinţează atribuţii specifice ale administraţiei judiciare, cum ar fi selecţia, promovarea şi formarea judecătorilor, disciplina, evaluarea performanţei şi bugetul; procedurile disciplinare privind pe membrii consiliilor judiciare ar trebui să fie desfăşurate de organisme care nu au în componenţă membri ai consiliului judiciar; în cursul cercetării disciplinare, judecătorul acuzat poate fi suspendat numai ca măsură temporară, în circumstanţe excepţionale şi cu plata indemnizaţiei; pentru a preveni percepţia nepotismului, a corupţiei sau a altor influenţe necuvenite, transferurile judecătorilor în cadrul secţiilor unei instanţe sau între instanţe ar trebui efectuate printr-un proces în care sunt stabilite în mod explicit criteriile de transfer şi în care organismul responsabil cu luarea deciziilor cu privire la transferuri oferă o justificare clară şi întemeiată legal pentru transferul sau refuzul acestuia; delegările sau detaşările judecătorilor la alte instanţe sau instituţii ar trebui să se facă pentru o perioadă fixă şi limitată, dar nu mai mult de şase luni; mutarea între secţii a unui judecător ar trebui efectuată numai cu acordul scris al judecătorului resepectiv; consiliile judiciare şi alte organisme autonome ar trebui să promoveze în mod proactiv egalitatea de gen în contextul funcţiilor lor şi în sistemul judiciar în general””, arată Asociaţia Forumul Judecătorilor din România.
De asemenea,în opinia lor, reglementarea medierii obligatorii în România este o soluţie care nu mai poate fi evitată, susţinută fiind şi de hotărârile CJUE, ”pentru a evita condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului determinate de întârzierile fireşti în soluţionarea cauzelor civile lato sensu, în coordonatele actuale ale lipsei acute de personal în sistemul judiciar”.
”Cel mai recent, ordonanţa emisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la 3 septembrie 2024 în cauza C‑658/23, Investcapital Ltd, reconfirmă faptul că Directiva 2008/52 nu se opune, în principiu, unei reglementări naţionale conform căreia recurgerea la mediere, înainte sau după începerea procedurii judiciare, este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancţiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, Menini şi Rampanelli, C‑75/16, EU:C:2017:457, punctele 49 şi 50). În plus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţionat că o reglementare naţională precum cea din România, în temeiul căreia, în anumite tipuri de litigii în materie civilă, inclusiv cele susceptibile să intre în domeniul de aplicare al Directivei 2008/52, reclamanţii sunt obligaţi să participe la o şedinţă de informare privind avantajele medierii, este în principiu compatibilă cu articolul 5 alineatul (2) din această directivă, sub rezerva ca o asemenea reglementare să nu împiedice părţile să îşi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. În atare împrejurări, în România nu există niciun obstacol legislativ sau jurisdicţional care să împiedice legiferarea unei proceduri de mediere obligatorie, spre exemplu: în ceea ce priveşte cauzele din domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; în anumite cauze din materia dreptului familiei; în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; în litigiile civile a căror valoare este sub 100.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, argumentează judecătorii.
Ei subliniază că, în România, există un corp pregătit de mediatori, avocaţii şi notarii publici putând fi, de asemenea, antrenaţi în proceduri amiabile, iar medierea obligatorie ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii în justiţie este deja legiferată în diverse state ale Uniunii Europene, dând ca exemplu modelul italian, care poate deveni unul viabil şi pentru România; şi care implică obligativitatea parcurgerii procedurii medierii anterior sesizării instanţei, costurile pentru prima şedinţă fiind suportate de stat, iar Curtea Constituţională a Italiei a validat constituţionalitatea acestui model.
