Potrivit ISU Timiș, în jurul orei 16.25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în comuna Denta.
La fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, potrivit Mediafax.
Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, fără pericol de propagare la vecinătăți.
În urma producerii incendiului s-a prăbușit tavanul, fiind afectate unele încăperi.
Pompierii au evacuat din locuință o butelie.
Nu au fost înregistrate victime, au transmis pompierii.