Serviciul rus de informații externe SVR acuză spionii americani și britanici că au încercat să provoace atacuri împotriva bazelor militare rusești din Siria, în încercarea de a forța evacuarea bazelor, spune agenția de presă RIA, administrată de stat.
SVR nu oferă nicio dovadă pentru afirmația sa.
Forțele ruse s-au retras di unele puncte din Siria sub escorta rebelilor care au preluat puterea însă Kremlinul nu pare dispus să renunțe la bazele sale de la Marea Mediterană, singura ieșire a Rusiei la o mare caldă.
În urma unei ofensive fulgerătoare lansate pe 27 noiembrie, insurgenţii sirieni, în rândul cărora se regăsesc în principal gruparea islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS) şi gruparea Armata Naţională Siriană (SNA), aceasta din urmă fiind susţinută de Turcia, au ocupat weekend-ul trecut capitala Damasc şi au preluat puterea, iar preşedintele Bashar al-Assad a fugit în Rusia.
În perioada scursă de la înlăturarea de la putere a preşedintelui Al-Assad, Rusia a menţinut o atitudine extrem de prudentă şi s-a abţinut să eticheteze grupările insurgente siriene drept teroriste, urmărind să ajungă la un acord cu noile autorităţi asupra viitorului celor două baze ale sale din Siria şi să prevină transferul către Ucraina a unor arme şi muniţii din stocurile armatei siriene.