Încă un incident aviatic: un avion cu 73 de pasageri a luat foc în mers

Zborul AC2259 – care a decolat din St. John’s, Newfoundland – a fost ulterior „incapabil să ajungă la terminal, iar pasagerii au fost dați jus cu un autobuz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Air Canada, Peter Fitzpatrick, într-o declarație pentru CNN. Zborul, operat de partenerul PAL Airlines, transporta 73 de pasageri.

Deși nimeni nu a fost rănit în Halifax, „am apreciat că acest incident a fost neliniștitor pentru clienți și rămânem disponibili pentru a-i ajuta”, se arată în declarația Air Canada.

Incidentul va fi investigat de Consiliul pentru Siguranța Transporturilor din Canada. Cauza problemei suspectate a trenului de aterizare este necunoscută, a spus compania aeriană, adăugând: „Din respect pentru procesul de investigație, nu putem specula și nu avem informații suplimentare de furnizat în acest moment”.

Ce au văzut cei din avion

Avionul – un De Havilland DHC-8-402, potrivit Consiliului pentru Siguranța Transporturilor din Canada – a derapat pe pistă pe o distanță „decentă”, iar pasagerii au văzut flăcări pe partea stângă a aeronavei, a declarat pasagera Nikki Valentine pentru CBC. „Avionul se zguduia destul de mult și am început să vedem foc pe partea stângă a avionului și fumul a început să intre în ferestre”, a spus Valentine.

Aerodromul a fost închis timp de aproximativ 90 de minute înainte ca una dintre cele două piste să fie autorizată pentru operațiuni de zbor, a declarat Tiffany Chase, purtător de cuvânt al Autorității Aeroportului Internațional Halifax. „Patru zboruri au fost deviate și au existat câteva anulări și întârzieri în timp ce aerodromul a fost închis”, a adăugat ea.

Context tragic

Incidentul vine în contextul unuia mult mai grav din Coreea de Sud, când un zbor Jeju Air a aterizat pe Aeroportul Internațional Muan, iar 179 de persoane au murit. Oficialii și experții în aviație spun că o defecțiune a trenului de aterizare pare probabilă în incidentul din Coreea.

Ministru al Apărării, somație pentru Kiev: ‘Să ia în considerare concesiile teritoriale. Stabilitatea postbelică este mai importantă decât graniţele!’

Anchetă în Brazilia, după ce o prăjitură de Crăciun otrăvită cu arsenic se soldează cu trei morţi