Superliga: CFR Cluj va efectua un cantonament de zece zile în Spania / Clujenii anunţă plecarea unui jucător

Echipa CFR Cluj se va reuni, joi, 2 ianuarie şi va pleca în aceeaşi zi în cantonament în Spania, la Oliva Nova, unde se va antrena până pe 12 ianuarie.

În cadrul stagiului de pregătire, CFR Cluj va disputa şi două meciuri amicale.
 
Astfel, la 10 ianuarie, elevii lui Dan Petrescu vor juca în compania echipei Wehen Wiesbaden, iar în 11 ianuarie adversari vor fi jucătorii de la Legia Varşovia.
 
Tot luni, cluburile CFR 1907 Cluj şi Ironi Tiberias FC au ajuns la un acord privind împrumutul atacantului Peter Michael până la finalul acestui sezon .
 
Venit în Gruia la începutul anului, Michael a bifat 38 de meciuri în tricoul echipei clujene,  bifând trei goluri şi oferind cinci pase decisive.

 

Guvernul a aprobat un act normativ care prevede închiderea celor 39 de puncte de trecere a frontierei României cu Ungaria, respectiv Bulgaria, de la 1 ianuarie 2025, ca urmare a aderării României la Spaţiul Schengen

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK