Tenis: Naomi Osaka şi Clara Tauson, calificate în finală la Auckland (WTA)

Japoneza Naomi Osaka şi daneza Clara Tauson s-au calificat sâmbătă în finala turneului feminin de tenis de la Auckland (Noua Zeelandă), de categoria WTA 250, dotat cu premii totale în valoare de 275.094 de dolari.

Osaka, fostă numărul unu mondial, a dispus cu 6-4, 6-2 de americanca Alycia Parks, în penultimul act al competiţiei, în timp ce Clara Tauson a învins la rândul ei tot în două seturi, 6-4, 6-3, o altă reprezentantă a Statelor Unite, Robin Montgomery.

Jucătoarea niponă, cvadruplă campioană de Mare Şlem, va disputa prima sa finală în circuit după aproape trei ani şi va încerca să cucerească primul său titlu după cel obţinut la Australian Open în 2021.

După o lungă pauză, de peste un an, în care a adus pe lume primul ei copil, în iulie 2023, Naomi Osaka a revenit în competiţie în ianuarie 2024.

„Sunt, evident, foarte, foarte fericită. Nu am mai disputat niciodată o finală cu o săptămână înaintea Australian Open, în toată cariera mea. Dar sunt mereu lucruri de îmbunătăţit, indiferent de vârstă”, a spus Osaka (27 de ani), aflată în prezent pe locul 57 în clasamentul WTA.

Rezultate înregistrate sâmbătă la Auckland:
Sferturi de finală
Clara Tauson (Danemarca/N.5) – Madison Keys (SUA/N.1) 6-4, 7-6 (9/7)
Alycia Parks (SUA) – Katie Volynets (SUA/N.8) 6-1, 6-4

Semifinale
Clara Tauson (Danemarca/N.5) – Robin Montgomery (SUA) 6-4, 6-3
Naomi Osaka (Japonia/N.7) – Alycia Parks (SUA) 6-4, 6-2
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)

Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto

Poliţiştii de la Borşa s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări pentru identificarea şoferului filmat în timp ce urcă cu un autoturism BMW pe o pârtie de schi din staţiunea maramureşeană