FOTO Accident rutier pe autostrada A3: cinci mașini implicate / UPDATE

Centrul Infotrafic a precizat că circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti, valorile de trafic fiind în creştere.

Se estimează reluarea circulaţiei în jurul orei 20:00.

„Din primele informaţii, în evenimentul rutier au fost implicate 5 autoturisme, precum şi cei 15 ocupanţi ai acestora (dintre care 4 minori), fără a exista persoane încarcerate. În acest moment, 4 persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului, toate se află în stare de conştienţă”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

La locul evenimentului intervin două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, iar, în sprijin, s-a deplasat şi o ambulanţă SAJ Prahova.

Misiunea este în dinamică.

content-image

Andrew Tate intră în politică: vizează o funcție de top

Transnistria îngheață în lipsa gazului rusesc – Zeci de mii de gospodării au rămas fără căldură