Şoferul care a aruncat cu kitul pentru Drugtest în faţa unui poliţist, după ce fusese oprit pentru că a circulat cu peste 100 de kilometri pe oră pe o stradă din Craiova, iar apoi l-a muşcat de mână pe poliţistul care a încercat să îl imobilizeze, a fost reţinut pentru 24 de ore.
”În cursul acestei zile, în continuarea cercetărilor privind săvârşirea infracţiunii de ultraj, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reţinerea tânărului de 24 de ani, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
Un şofer care circula cu peste 100 km/h pe o stradă din Craiova a aruncat în faţa unui poliţist kitul pentru testarea antidrog şi apoi a încercat să fugă, dar a fost prins în scurt timp.
În momentul în care era imobilizat, bărbatul l-a muşcat de mâna dreaptă pe un alt poliţist.