Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și o autospecială multifuncțională.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, iar fumul dens a inundat casa scării și alte două apartamente. Pompierii au evacuat 16 persoane, iar alte patru s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
În urma incidentului, patru persoane au necesitat prim ajutor calificat: o persoană a suferit o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon și a fost transportată la spital, iar alte trei au suferit atacuri de panică.
Incendiul a fost lichidat rapid, iar pompierii au început evacuarea fumului din apartamente și casa scării pentru a permite locatarilor să revină în siguranță în locuințele lor. Ancheta privind cauza incendiului este în desfășurare.