Telegram: Creştere flagrantă a datelor transmise autorităţilor judiciare franceze

Serviciul de mesagerie Telegram a raportat o creştere semnificativă a numărului de informaţii transmise în justiţia franceză între începutul şi sfârşitul anului 2024, marcat de inculparea în Franţa a şefului său Pavel Durov la sfârşitul lui august.

Potrivit cifrelor publicate de platformă, numărul de solicitări din partea justiţiei franceze la care Telegram a răspuns favorabil a crescut vertiginos.

Serviciul de mesagerie a transmis informaţii la patru cereri în primul trimestru, apoi la şase în trimestrul următor. Această cifră a crescut la 210 cereri rezolvate în al treilea trimestru şi la 673 în al patrulea.

În total, 2.072 de utilizatori ai aplicaţiei au fost afectaţi de aceste transferuri de date în sistemul judiciar francez în 2024, pentru un total de 893 de solicitări satisfăcute, potrivit cifrelor publicate de Telegram, scrie AFP. 

De când Pavel Durov a fost inculpat la sfârşitul lunii august la Paris, tabăra sa a susţinut că Telegram a răspuns întotdeauna solicitărilor autorităţilor judiciare franceze şi europene, în special în materie de terorism, dar că majoritatea acestor solicitări nu au fost adresate corespunzător serviciului de mesagerie şi, prin urmare, nu au avut succes.

Directorul aplicaţiei, care deţine paşapoarte ruseşti, franceze şi emirateze, a fost arestat şi ţinut în custodia poliţiei timp de patru zile înainte de a fi inculpat pentru numeroase infracţiuni legate de aplicaţia sa de mesagerie.

În special, el este acuzat că nu a luat măsuri împotriva difuzării de conţinut infracţional pe Telegram.

De la inculpare, care a fost însoţită de interdicţia de a părăsi teritoriul francez, platforma de mesagerie şi-a modificat regulile de moderare pentru a coopera mai strâns cu autorităţile judiciare.

În decembrie, o sursă apropiată anchetei a declarat pentru AFP că procedurile judiciare au avut un efect pozitiv în Franţa şi în alte părţi, Telegram răspunzând mai mult decât înainte la solicitările legale.

Israelul prelungeşte cu 45 de zile închiderea birourilor Al Jazeera din Cisiordania ocupată

Premier Energy PLC anunţă că ANRE din Republica Moldova a aprobat majorarea preţurilor pentru furnizarea de energie electrică cu 79% şi a tarifelor de distribuţie cu 19% pentru filialele sale din Moldova. Compania a finalizat şi construirea unei centrale