Patru persoane rănite într-un accident rutier în municipiul Suceava

Patru persoane au fost rănite, joi seară, într-un accident rutier produs în municipiul Suceava.

ISU Suceava a intervenit, jois eară, la un accident rutier produs în Zona Nordic din municipiul Suceava.

”Este vorba despre un accident rutier între trei autoturisme din care au rezultat patru victime, două dintre aceste rămânând încarcerate. Victimele rămase blocate în autoturisme au fost extrase şi predate echipajelor medicale şi paramedicale”, a trasmis ISU Suceava.

O a cincea persoană implicate în evenimentul rutier nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor.

Cele patru persoane, conştiente şi cooperante, sunt transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Poliţiştii urmează să stabilească dinamica evenimentului rutier.

 

Trei persoane din Bucureşti, plasate sub control judiciar pentru infracţiuni informatice – Prin intervenţia ilegală într-o platformă blockchain au transferat în conturile pe care le controlau criptomonede în valoare de peste 120 de milioane de dolari

UPDATE – MApN – Au fost identificate resturi de dronă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din judeţul Tulcea, în urma incidentului de miercuri noapte/ Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Rusiei, convocat la MAE /Reacţia NATO