Neamţ: Accident între un microbuz în care se aflau opt persoane şi un camion cu remorcă/ O fetiţă de cinci ani a fost transportată la spital

Un microbuz în care se aflau opt persoane şi un camion cu remorcă au fost implicate într-un accident rutier produs, vineri, în judeţul Neamţ. O fetiţă de cinci ani a fost dusă la spital pentru investigaţii medicale.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, vineri, despre producerea unui accident rutier în satul Oglinzi din comuna Răuceşti. 

 
În accidentul rutier au fost implicate un camion cu remorcă în care se afla doar conducătorul auto şi un microbuz în care se aflau şoferul şi şapte pasageri.
 

”La sosirea pompierilor toate persoanele erau evacuate din cele două autovehicule. Nicio persoană nu a fost asistată medical la locul evenimentului. Până la sosirea forţelor de intervenţie, din cele relatate de conducătorul microbuzului, o fetiţă de cinci ani a plecat însoţită de părinţi la o unitate spitalicească cu un autoturism”, au anunţat reprezentanţii ISU Neamţ. 
 
Ei au precizat că pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.

Uniunea Europeană avertizează cu privire la ”riscuri mari” la adresa aviaţiei civile în Rusia, în urma prăbuşirii unei aeronave azere în Kazahstan

VIDEO Ciolacu anunță intrarea în linie dreaptă a unui ‘proiect vital’ de peste 1 miliard de euro