Un piroman care-şi dă foc la pantaloni, şi-i scoate şi fuge gol după ce încearcă să incendieze un restaurant la Melbourne, de Crăciun, căutat de poliţie

Un piroman era căutat vineri de către poliţia australiană, după ce a încercat să incendieze un restaurant, o faptă în timpul căreia acesta şi-a dat foc la pantaloni – pe care a fost nevoit să şi-i scoată în zor pentru a se salva -, potrivit unor imagini surprinse de camere de supraveghere, publicate de poliţie, relatează AFP.

În această înregistrare video, două persoane, îmbrăcate cu hanorace şi pantaloni negri, se află în faţa unui restaurant la Melbourne, în sud-estul Australiei, înarmate cu un bidon prezentat de forţele de ordine ca plin cu un ”lichid infalamabil”.

Unul dintre bărbaţi încearcă să aprindă lichidul pe faţada clădirii, în unghiul mort al camerei.

Apoi, brusc, piromanul ia foc.

El reuşeşte, în grabă, să-şi scoată pantalonii şi să fugă gol.

Complicele său nu pare rănit.

Poliţia din statul Victoria, care a publicat aceste imagini joi, a lansat un apel la martori.

Această tentativă de incendiere a avut loc în dimineaţa Crăciului, la 25 decembrie, precizează ea.

”Anchetatorii au difuzat aceste imagini de supraveghere video (…) cu două persoane, crezând că ele îi pot ajuta în investigaţii”, anunţă într-un comnicat forţele de ordine.

Jandarmii au sesizat organele de urmărire penală după ce un grup de participanţi la protestul din Piaţa Constituţiei au agresat şi intimidat jurnalişti/ Două persoane, identificate

Gorj: Elevul înjunghiat în şcoală de un coleg, în stare stabilă. El va fi transferat de la ATI în Secţia de chirurgie. Care a fost motivul agresiunii