Elevul de 14 ani înjunghiat de un coleg de şcoală, în incinta Liceului cu Program Sportiv din Târgu Jiu, este în stare stabilă. El a petrecut noaptea la Terapie Intensivă, iar vineri va fi transferat în Secţia Chirurgie 1 a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Cei doi băieţi nu au avut divergenţe anterior, între ei izbucnind un conflict spontan, după ce tânărul agresat ar fi vorbit urât despre familia colegului său.
”Pacientul în vârstă de 14 ani care a fost supus unei intervenţii chirurgicale în cursul după-amiezii de ieri a petrecut noaptea la Terapie Intensivă, aşa cum este protocolul, pentru recuperare postoperatorie, iar în cursul zilei de astăzi va fi transferat în secţia Chirurgie Generală 1, a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Starea sa de sănătate este stabilă şi pare a se recupera foarte bine”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Mihaela Ţicleanu.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru News.ro că cei doi băieţi nu au avut, anterior, divergenţe. Joi, între cei doi a izbucnit un conflict spontan după ce adolescentul înjunghiat ar fi vorbit urât despre familia celuilalt băiat.
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma incidentului. Băiatul rănit a fost operat de urgenţă şi a rămas internat.
”Este un lucru absolut regretabil. În paralel cu ancheta Poliţiei, vom demara şi noi o anchetă internă. Faptele de violenţă nu sunt tolerate sub nicio formă”, a declarat pentru News.ro inspectorul şcolar Ionuţ Catrina, de la ISJ Gorj.