Geofizicienii folosesc undele seismice generate de cutremure pentru a examina structura internă a Pământului, într-o manieră similară cu utilizarea ultrasunetelor în medicina diagnostică.
Aceste unde seismice se propagă prin planetă cu viteze variabile, în funcție de materialele întâlnite, iar înregistrarea lor la stațiile seismice globale permite crearea unor imagini detaliate ale structurilor subterane.
Cercetătorii de la ETH Zurich și Institutul de Tehnologie din California au utilizat supercalculatorul Piz Daint de la CSCS din Lugano pentru a procesa datele seismice.
Prin intermediul unei tehnici numite inversare totală a formei de undă (FWI), care analizează seismogramele complete, ei au descoperit modele de unde rapide în zone unde, conform teoriilor actuale, acestea nu ar fi trebuit să existe.
O descoperire semnificativă a fost identificată sub Oceanul Pacificul de Vest, unde cercetătorii au observat o anomalie substanțială la o adâncime între 900 și 1.200 de kilometri.
Această structură nu poate fi explicată prin teoriile convenționale ale plăcilor tectonice, deoarece zona nu prezintă istoric recent de subducție. Oamenii de știință propun două explicații posibile pentru originea acestor structuri.
Prima ipoteză sugerează că ar putea fi material bogat în silice care a supraviețuit de la formarea mantalei, în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani. A doua ipoteză indică posibilitatea acumulării rocilor bogate în fier de-a lungul timpului, ca rezultat al mișcărilor mantalei.
Înțelegerea completă a acestor structuri și a proprietăților lor necesită cercetări suplimentare, modele computaționale mai avansate și resurse de calcul substanțiale. Aceste descoperiri demonstrează că structura internă a Pământului este mai complexă decât s-a presupus anterior.
