Exporturile de cereale ale Rusiei au bubuit anul trecut. După 10 ani de războaie crâncene, Moscova face comerț cu talibanii pe care nu-i mai consideră teroriști

Afganistanul importă făină deoarece nu are o capacitate suficientă de producţie pentru a acoperi cererea internă de consum.

Majorarea importurilor a venit în contextul în care Rusia vrea să strângă legăturile cu regimul taliban din Afganistan. Luna trecută, Moscova a mai făcut un pas spre recunoaşterea guvernului taliban, în condiţiile în care Parlamentul de la Moscova a votat în favoarea unei legi care ar face posibilă eliminarea talibanilor de pe lista organizaţiilor teroriste interzise.

Potrivit Agroexport, care citează o serie de estimări preliminare, anul trecut Afganistanul a cumpărat din Rusia făină în valoare de aproape 80 de milioane de dolari, dublu faţă de nivelul din 2023.

În total, anul trecut exporturile totale ruseşti de făină de grâu şi făină de secară s-au cifrat la 300 de milioane de dolari, în creştere cu 3% în ritm anual ca valoare şi cu 7% mai mult în termeni de volum.

Alături de Afganistan, topul celor mai importanţi importatori de făină din Rusia mai cuprinde China şi Turkmenistanul, a informat Agroexport.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Porți un ceas ‘inteligent’? Risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice (studiu)

Lupta pentru supremație în Orientul Mijlociu: trei forțe se înfruntă pentru influență după căderea regimului Assad din Siria