MS: Două centre pentru copii din Târgu Mureș, controlate și sancționate anterior/ Rafila: Lipsa de responsabilitate față de copii este inacceptabilă

Ministerul Sănătăţii a arătat, marţi, într-un comunicat de presă, că în 11 ianuarie, ca urmare a neregulilor sesizate de presă privind centrele rezidenţiale pentru copiii cu deficienţe neuro-psihiatrice din Târgu Mureş, Inspecţia Sanitară de Stat a dispus Serviciului Control din DSP Mureş efectuarea de controale în centrele de profil din Târgu Mureş aparţinând Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Mureş.

Astfel, inspectorii sanitari au făcut controale în cele 4 centre rezidenţiale pentru copiii cu deficienţe neuro-psihiatrice, constatându-se condiţii şi circuite igienico-sanitare necorespunzătoare în blocurile alimentare şi spălătorii, dotarea cu mobilier parţial uzat, produse dezinfectante expirate.

Pentru deficienţele constatate în cadrul verificărilor, inspectorii sanitari au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 32.000 de lei pentru neasigurarea circuitelor lenjeriei, pentru neefectuarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie şi neasigurarea circuitelor funcţionale în unităţile de alimentaţie colectivă.

Ca urmare, au fost suspendate, până la remediere, activităţile de alimentaţie colectivă şi de spălătorie în cadrul tuturor centrelor verificate.

Potrivit MS, două din cele patru centre rezidenţiale pentru copii au fost controlate anterior în cadrul acţiunii tematice de control desfăşurată în perioada 3-28 iunie dispusă de Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii. Şi în urma acestor controale, au fost constatate condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare şi s-au aplicat sancţiuni.

“Ca părinte şi ca medic, consider că lipsa de responsabilitate şi de umanitate în ceea ce priveşte îngrijirea copiilor în general, şi mai ales a celor cu dizabilităţi, nu are nicio scuză şi nicio explicaţie şi sunt necesare măsuri concrete pentru corectarea şi evitarea unor astfel de situaţii. Mă voi implica în sprijinirea colegilor de la Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi a autorităţilor locale pentru îmbunătăţirea modului de organizare şi de acordare a îngrijirilor în centrele pentru copiii cu dizabilităţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Centrul de Resurse Juridice şi Consiliul de Monitorizare au controlat, sâmbătă dimineaţă, patru centre din Târgu Mureş, în care sunt adăpostiţi în total 63 de copii cu dizabilităţi, deşi capacitatea totală este de 51 de locuri.

Niciuna dintre locaţii nu avea autorizaţie, iar condiţiile erau insalubre şi nepotrivite – saltele învelite în plastic, paturi subdimensionate, camere fără uşi sau încuiate cu zăvor şi înghesuială. Copiii erau malnutriţi, iar starea lor era precară.

CRJ a anunţat că va sesiza Parchetul General şi a cerut intervenţia tuturor autorităţilor statului.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Rareş Achiriloaie, a anunţat că trimite Corpul de Control al ANPDCA pentru a verifica sesizările privind aceste centre şi a solicitat DGASPC Mureş să ofere clarificări în aceste cazuri.

Poliţia Mureş s-a sesizat din oficiu şi face cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.

La rândul său, prefectul Ovidiu Butuc a dispus verificări în toate centrele rezidenţiale pentru copii din judeţ, controalele începând deja sâmbătă, în cele patru centre.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a afirmat, duminică seară, că un reprezentant al instituţiei a făcut parte din echipa de verificare constituită prin ordin al prefectului, după controlul inopinat al Consiliului de Monitorizare şi Centrului de Resurse Juridice la cele patru centre pentru copii din Târgu Mureş. În urma verificărillor, Péter Ferenc afirma că ”nu au fost identificate situaţii care să pună în pericol sănătatea, integritatea corporală sau viaţa beneficiarilor”, aceştia fiind în siguranţă.

DIICOT anunţă, marţi, că a deschis, încă din decembrie 2024, un dosar de cercetare penală în cazul centrelor pentru copii cu dizabilităţi din Târgu Mureş, fiind vizată inclusiv infracţiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că micuţii erau luaţi cu forţa din familii şi duşi în centre pentru a se primi finanţare pentru ei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gabriel Oprea s-a activat și solicită Guvernului să rezolve urgent situația polițiștilor

Cazul Anthony Blunt, spionul KGB de la Palatul Buckingham. Ce dezvăluie documentele din arhiva MI5