Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter, urmăriţi penal în Dosarul Minediadei – Sunt acuzaţi de procurori de infracţiuni contra umanităţii / Au fost instrumentate sute de cazuri

Parchetul General anunţă, joi, urmărirea penală a doi noi incukpaţi în Dosatul Mineriadei, respectiv fostul comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, gl. (r) Dobrinoiu Vasile, şi fostul comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, col. (r) Peter Petre. Aceştia sunt acuzaţi, alături de Ion Iliescu şi Petre Roman, de infracţiuni contra umanităţii.

”Informăm că în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alţi 2 inculpaţi”, a transmis, joi, Parchetul General.

Este vorba despre:

  • gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, sub aspectul săvârşirii de  infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (1 subiect pasiv secundar), lit. g (417 subiecţi pasivi secundari ), lit. j (417 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
  • col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne, sub aspectul de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (733 subiecţi pasivi secundari), lit. J  (733 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

”Facem precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate”, a mai transmis sursa citată.

Cu o zi în urmă, procurorii anuţat urmărirea penală a fostului preşedinte Ion Iliescu şi a fostului premier Petre Roman în acelaşi dosar.

 

 

Kelemen Hunor: Coaliţia PSD-PNL a făcut greşeli tactice şi strategice în 2023 şi în 2024. Este a opta minune a lumii că ei sunt la guvernare în acest moment

Fostul ofiţer de poliţie judiciară din DNA Marius Moise, achitat în dosarul în care era acuzat de luare de mită, folosirea de informaţii nedestinate publicităţii şi favorizarea făptuitorului. Decizia nu e definitivă