Superliga: Brazilianul Reginaldo de Lima Nunes Junior, noul jucător al echipei Farul Constanţa

Brazilianul Reginaldo de Lima Nunes Junior este noul jucător al Farului. Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele 6 luni cu drept de prelungire pentru încă 2 ani.

Născut la 17 august 2001, acesta evoluează pe postul de fundaş stânga, are 1.75m şi se află la prima sa experienţă în Europa.

Fost junior la Athletico Paranaense, pentru care a şi debutat la seniori ulterior, Reginaldo junior a mai îmbrăcat tricourile formaţiilor Corinthians B sau Tombense. 

”’Este prima oară când voi juca la un club din afara ţării mele, este cu siguranţă o experienţă şi sper să fie cât mai bună, pentru că îmi doresc mult să confirm aşteptările şi să mă adaptez cât mai bine. Am ales uşor Farul pentru că am văzut că este un club important din România, care oferă condiţii foarte bune de pregătire, iar faptul că aici mai sunt alţi doi brazilieni, Rivaldinho şi Gustavo, mă ajută şi mai mult să mă integrez rapid. Mi-au vorbit frumos despre echipă, despre proiecte, realizările de aici şi cred că am ales foarte bine’’, a declarat noul jucător al ‘’marinarilor’’.

 

Cetăţean sârb, urmărit penal, după ce a încercat să dea mită unui poliţist de frontieră / El a vrut să îi scoată din ţară pe fiul şi pe mama sa, deşi aceştia nu îndeplineau condiţiile legale de călătorie

FC Barcelona a oficializat vânzarea drepturilor pentru 475 de locuri VIP la Camp Nou. Cumpărătorii sunt doi investitori din Orientul Mijlociu