Rafila despre pacienţii puşi să aştepte câteva luni pentru o investigaţie medicală decontată de CNAS, din cauza epuizării plafonului lunar: Listele de aşteptare sunt o realitate cu care nu suntem obişnuiţi. Acest lucru trebuie să îl înţelegem cu toţii

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, referindu-se la pacienţii care sunt nevoiţi să aştepte şi câteva luni pentru a face investigaţii decontate de Casa de Asigurări, din cauza epuizării plafonului lunar, că peste tot în Europa există liste de aşteptare şi că acest lucru trebuie să îl înţelegem cu toţii.

Întrebat la Iaşi ce soluţii are Ministerul sănătăţii în cazul pacienţilor cronici care aşteaptă luni în şir pentru a avea acces la investigaţii decontate de Casa de Asigurări, pentru că se epuizează plafonul lunar, ministrul Alexandru Rafila a spus că listele de aşteptare sunt o realitate şi că această practică nu este valabilă doar pentru România.
”Listele de aşteptare sunt o realitate cu care mulţi dintre noi nu suntem obişnuiţi. În orice ţară din Uniunea Europeană, dar şi în Marea Britanie, listele de aşteptare sunt o realitate. Acest lucru trebuie să îl înţelegem cu toţii. Nu este vorba aici de urgenţe, discutăm de tratamentul unor afecţiuni cronice care necesită un anume tip de investigaţie. Ăsta este modul în care orice sistem de sănătate poate să rezolve o problemă în sistemul public prin listele de aşteptare”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila.
Întrebat de jurnalişti dacă este normal ca un pacient să aştepte chiar şi şapte luni pentru a fi programat pentru efectuarea unui RMN, ministrul Rafila a spus că i se pare un interval lung, el adăugând că nu a auzit pe cineva să aştepte atât de mult timp pentru a face o astfel de investigaţie.

UPDATE – ICCJ a respins definitiv recursul depus de Călin Georgescu după ce Curtea de Apel Bucureşti a apeciat ca neîntemeiată cererea sa în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale

Poliţiştii au ridicat un suspect în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit în stare avansată de putrefacţie, la marginea unei păduri din Bragadiru