Ministrul Sănătății dă alerta: Vârful sezonului gripal se apropie! Încă patru săptămâni de creștere a cazurilor

Deși în prezent situația nu este îngrijorătoare, tendința ascendentă observată în vestul Europei sugerează că și România va urma același „model”.

„Ne așteptăm la o creștere graduală a cazurilor în următoarele 3-4 săptămâni, după care vom intra într-o fază de platou”, explică ministrul Rafila, care susține că autoritățile monitorizează atent evoluția situației pentru a preveni suprasolicitarea sistemului medical, conform Mediafax.

Datele actuale arată că numărul de cazuri se află sub media ultimilor cinci ani, însă experiența țărilor vest-europene, unde spitalele se confruntă deja cu un aflux crescut de pacienți, determină autoritățile să ia măsuri preventive.

Condiţii bune de schi pe mai multe pârtii din Harghita. Salvamontiștii atrag atenția turiștilor

Portarul Unai Simon își sărbătorește meciul 200 la Athletic Bilbao, duminică, în La Liga