„Trenul Unirii”, legătură între Bucureşti şi Iaşi de 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Vagoanele vor purta numele personalităţilor marcante ale vremii. Cum se va numi vagonul de clasa I

CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc mesajul naţional din Bucureşti către Iaşi şi retur, de 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, de la 1859. Vagoanelor trenului vor purta numele personalităţilor marcante ale vremii, cel de clasa I urmând să poarte denumirea de „Alexandru Ioan Cuza”.

Vineri, 24 ianuarie 2025, angajaţii feroviari din toată ţara, alături de toţi românii, sărbătoresc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român. CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc mesajul naţional din Bucureşti către Iaşi şi retur, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.

potrivit sursei citate, „Trenul Unirii” va pleca din Gara de Nord din Bucureşti la ora 06:51 şi va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile steagului naţional. Acesta va putea fi întâmpinat de localnici în staţiile: Ploieşti Sud (~07:28), Mizil (~08:05), Buzău (~08:39), Râmnicu Sărat (~09:09), Focşani (~09:49), Tecuci (~10:28), Bârlad (~11:32), Vaslui (~12:29), Bârnova (~13:29), Nicolina (~13:46), Iaşi (~13:51).

Vagoanele trenului IR 1661/IR 1664 Bucureşti Nord – Iaşi şi retur vor purta numele principalelor personalităţi ale vremii. Astfel, vagoanele nr. 1,2 şi 4, de clasa a II-a, se vor numi „Mihail Kogălniceanu”, „Vasile Alecsandri” şi „Moş Ion Roată”, în timp ce vagonul nr. 3, de clasa I, va purta numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

De Ziua Unirii Principatelor Române, trenul IR 1661 „Trenul Unirii” va avea, în staţiile Bârlad şi Vaslui, o staţionare suplimentară de aproximativ 15 minute

„În acest context, pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri, CFR Călători roagă pasagerii să achiziţioneze bilete de tren din timp şi să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie. Înainte de urcarea în tren recomandăm călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, se mai arată în comunicatul citat.

UPDATE- Opt morţi şi şapte răniţi în Serbia, într-un incendiu la un azil de bătrâni la periferia Belgradului

Primarul PNL de Rădăuţi, după ce deputatul liberal Ioan Balan i-a cerut demisia lui Flutur de la şefia PNL Suceava: Este o răfuială personală, mascată sub forma unei analize pseudo-psihologice. Liderii adevăraţi nu se construiesc prin distrugerea altora