Accident rutier mortal pe Valea Oltului, unde un autoturism condus de un octogenar s-a izbit violent de o cisternă – FOTO

Un bărbat în vârstă de 86 de ani a murit, luni după amiază, după ce autoturismul pe care ă conducea s-a izbit violent de o autocisternă, iar apoi a ricoşat într-un gard, pe drumul naţional 7 – Valea Oltului. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauza şi împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Accidentul a avut loc în după amiaza zilei de luni, 20 ianuarie, în jurul orei 14:00, pe DN 7, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

„În urma primelor verificări efectuate la faţa locului, s-a constatat că în accident ar fi avut loc o coliziune între un autoturism şi un autocamion de tip cisternă, care nu era încărcat. Cauza exactă a accidentului va fi determinată după încheierea cercetărilor”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Vâlcea.
În urma impactului un bărbat în vârstă de 86 de ani aflat la volanul autoturismului a murit.
 

Şoferul autocamionului, un bărbat de 56 de ani din Bucureşti, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza accidentului şi împrejurările în care acesta s-a produs.

Avertismentul poliţiştilor în contextul unor cazuri de fraudă bazată pe falsificarea unor informaţii de identificare. Ce presupune tehnica de „spoofing” prin care infractorii se dau drept surse de încredere cum ar fi bănci sau autorităţi

Arad: 21 de oameni s-au prezentat la urgenţe, după ce au alunecat din cauza poleiului / Recomandările medicilor