Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut fi salvată.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au fost anunţaţi, luni, prin apel la 112, despre faptul că în comuna Sagna, în timp ce desfăşura activităţi la podul de la Luţca, unei persoane i s-a făcut rău şi are nevoie de îngrijiri medicale.
La locul solicitării s-a deplasat echipajul SMURD TIM din cadrul Detaşamentului de pompieri Roman.
”Ajuns la locul indicat, echipajul SMURD TIM a constat faptul că în interiorul unui pilon al podului se află un bărbat inconştient. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul de 55 de ani nu a răspuns manevrelor, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM declarând decesul acestuia. Având în vedere că accesul la victimă a fost dificil, au fost solicitate în sprijin mijloace de intervenţie, în speţă o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi un camion cu modulul MULTIRISC”, au afirmat reprezentanţii ISU Neamţ.
Pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din zona în care se afla.