Unele imagini cu depunerea jurământului de către Donald Trump se viralizează, pentru că arată că mâna preşedintelui nu era pusă pe Biblie, relatează BBC.
Prima-doamnă, Melania Trump, a ţinut chiar două Biblii în faţa soţului ei. Este vorba de Biblia lui Abraham Lincoln, folosită şi în timpul ceremoniei sale de depunere a jurământului în 1861, şi o Biblie personală. Ambele Biblii au fost folosite de Trump şi în timpul învestirii sale în 2017, dar acum preşedintele nu pare să-şi fi pus mâna stângă pe ele, în timp ce dreapta o avea ridicată în semn de jurământ.
Trump did not place hand on Bible for oath of office
— New York Post (@nypost)
Este o tradiţie ca majoritatea preşedinţilor să îşi pună mâna pe Biblie, dar în ceea ce priveşte protocolul pentru depunerea jurământului, se pare că practica nu contează. Membrii Congresului, membrii legislativelor de stat şi funcţionarii executivi şi judiciari sunt obligaţi „prin jurământ sau prin aserţiune” să susţină Constituţia, conform articolului VI, clauza 3 din Constituţie. Cuvintele în sine – nu actul de a pune mâna pe Biblie – sunt cele care confirmă numirea cuiva în funcţie, precizează BBC.
Trei preşedinţi nu au folosit Biblii pentru depunerea jurământului: John Quincy Adams a folosit un volum de drept. Theodore Roosevelt a depus jurământul fără nicio carte sau text religios (a devenit preşedinte după moartea predecesorului său WIlliam McKinley). Iar Lyndon B. Johnson a folosit un misal catolic care a aparţinut preşedintelui asasinat John F. Kennedy.
În urmă cu patru ani, fostul preşedinte Joe Biden a folosit o Biblie din secolul al XIX-lea care se afla în familia sa încă de la sfârşitul anilor 1800.
La fel ca Trump, fosta vicepreşedintă Kamala Harris a ales, de asemenea, două Biblii atunci când a depus jurământul în 2021 – una care a aparţinut fostului judecător al Curţii Supreme Thurgood Marshall şi cealaltă deţinută de Regina Shelton, fosta vecină a lui Harris în California, pe care o consideră o „a doua mamă”.