Hamasul urmează să elibereze sâmbătă alte patru ostatice israeliene ţinute în Fâşia Gaza, în al doilea schimb de ostatici şi deţinuţi cu Israelul, prevăzut de acordul care a instituit un armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza duminică, declară marţi un lider de rang înalt al mişcării islamiste, Taher al-Nunu, AFP.
Taher al-Nunu a confirmat telefonic ”eliberarea (sâmbătă) a patru prizoniere israeliene în schimbul eliberării (de către Israel) a celui de-al doilea grup de prizonieri palestinieni potrivit modalităţilor convenite”.
Trei tinere israelience, Romi Gonen, Emily Damari şi Doron Steinbrecher, au fost eliberate duminică, în schimbul eliberării a 90 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel, în virtutea acordului de încetarea focului de la Doha.
Prevederile acordului nu au fost publicate oficial.
Însă aceste serii de schimburi de ostatici şi deţinuţi se desfăşoară la intervale mai mult sau mai puţin regulate de timp, pe o perioadă de şase săptămâni (42 zile), şi privesc în total 33 de ostatici israelieni – dintre care 31 au fost luaţi ostatici la 7 noiembrie 2023 în sudul Israelului – şi aproximativ 1.900 de deţinuţi palestinieni.
”Noi le-am cerut mediatorilor să se asigure că ocupaţia (Israelul) prezintă la timp lista deţinuţilor palestinieni şi că-i eliberează de îndată”, declară liderul Hamas AFP.
După această primă fază a armistiţiului de şase săptămâni urmează să înceapă o a doua fază, ale cărei contururi sunt în curs de negociere între Israel şi Hamas, prin medierea Statelor Unite, Egiptului şi Qatarului.
După eliberarea duminică a primelor trei ostatice israeliene, rude au cerut eliberarea tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza.
”Ne-am recuperat-o pe Roni a noastră, dar toate familiile trebuie să aibă aceeaşi soartă, familiile (ostaticilor) în viaţă şi morţi”, cerea Meirav Leshem-Gonen, mama uneia dintre cele trei femei, într-o conferinţă de presă la Spitalul Sheba, la periferia Tel Avivului.
În atacul de la 7 octombrie 2023, comandouri Hamas şi din alte grupări palestiniene au răpit 251 de persoane dintre care 91 se află în continuare în Fâşia Gaza – inclusiv 34 care au fost declarate moarte de către armata israeliană.
Niciuna dintre persoanele care au vorbit luni nu au evocat starea sănătăţii rudelor lor şi nici condiţiile în care sunt ţinute.