Turism în floare după intrarea totală a României în Schengen: Într-o stațiune încasările au ajuns la cifre record

Oamenii spun că lipsa controalelor la frontieră e un mare avantaj, mai ales când planifici doar o zi de săniuș și plimbări.

„Deja venim a doua oară anul acesta, e frumos locul, aerul curat și avem zăpadă. Ca să ajungem la zăpadă, în Ungaria, ar fi aceeași distanță ca până aici”, a spus un turist din Ungaria.

Alți turiști au venit tocmai din Szeged, adică de la peste 300 de kilometri. Puteau alege și Slovacia, care este la fel de departe, însă spun că au preferat natura sălbatică din România.

„De aceea am venit atât de departe, pentru că la noi nu e zăpadă deloc, pentru sanie sau schi. Nici nu am stat deloc la graniță, practic am venit fără oprire”, a declarat un turist maghiar.

Proprietarii de pensiuni din zonă spun că încasările au crescut mai mult ca niciodată.

„Sus am numărat, la un moment dat, pe platou, 25 de mașini cu număr de Ungaria și de vineri am avut cazați, pe weekend, vreo 8 familii de turiști. Le place foarte mult pentru că totul este natural, le place și mâncarea aici, care este adaptată stilului de munte, cu ciorbă de gălbiori și tot felul de alte chestii deosebite, afinata, gemul de afine”, a spus Natalia Balogh, reprezentanta unui complex de căsuțe.

România a întrat complet în Schengen de la începutul anului. Totuși, anumite verificări aleatorii vor avea loc la graniță, pentru a combate criminalitatea și traficul de migranți.

Cu cât a afectat războiul din Ucraina economia României? Impactul este aproape dublu decât în cazul altor state din regiune

Sondaj INSCOP – 69,1% dintre români ar vota un candidat naţionalist pentru funcţia de preşedinte