VIDEO Crin Antonescu nu-l menajează pe omul pe care l-a promovat: ‘Dacă tot a rămas, președintele Iohannis nu funcționează’

„Ar fi fost mult mai bine pentru cauza democrației românești, pentru că democrația românească, câtă e, e pusă în pauză la aceste alegeri, în opinia mea. Deci pentru cauza democrației, pentru cauza unei stabilități și a unei minime încredere, da, ar fi fost mai bine ca dl. Iohannis să-și încheie prezența la Cotroceni atunci când mandatul uzual, 21 decembrie”, spune la Antena 3 Crin Antonescu.

El afirmă că în România „este o criză pentru că statul român, în aceste zile, de ceva vreme, după momentul anulării, pare a nu fi condus. Vorbesc de ceea ce pare. Dar în asemenea situații, apărea e aproape egal cu a fi, în realitate”.

„Dacă asta e percepția mea, rămânerea domnului Iohannis în palat, am mai spus, ea este legală, prescrisă de hotărârea Curții Constituționale, are o legitimitate discutabilă și ar fi fost de dorit ca după ce noul Parlament s-a constituit, după ce și-a ales conducerea, după ce s-a învestit un guvern, un nou guvern, chiar dacă-i condus de aceiași persoană, un nou guvern, ar fi fost de dorit ca locul președintelui în funcție de care trebuie să fie ținut, conform Constituției, în calitate de președinte interimar, de președintele Senatului. Dar nu e asta singura problemă, ci singura problemă este că dacă tot a rămas, președintele Iohannis nu funcționează, măcar la nivelul comunicării publice, de care cred că e mai multă nevoie ca oricând, în această calitate”, adaugă Antonescu, potrivit Mediafax.

În opinia sa, „Guvernul este sub o presiune extraordinară, nu doar din cauza dificultăților bugetare, nu doar din cauza avalanșei de suspiciuni publice care se revarsă asupra Guvernului, (…) dar vreau să spun că Guvernul sub această presiune mai are de dus și vom vedea cum va duce și o altă dimensiune unde președintele trebuia să joace un rol esențial, și anume, terenul de politică externă, pentru că, iată, măcar la nivel de discurs, deocamdată, de la Casa Albă, despre schimbarea de regim, poate că vorbim de o schimbare de regim, sigur, nu de regim democratic, dar de o președinție foarte tare și, sub multe aspecte, foarte nouă, cu mari provocări și mari schimbări. Totuși, lucrurile astea așteaptă un răspuns. În Europa se întâmplă lucruri, în Europa sunt efecte deja… Pare, din punctul ăsta de vedere, că statul n-are conducere, ceea ce nu-i deloc bine”, încheie Antonescu.

Antrenorul Arteta (Arsenal) speră să-l aibă disponibil pe fundaşul William Saliba la început de februarie

Atenționare meteo: polei în Arad, Bihor și Timiș