Angajații Senatului sunt consternați de declarațiile celui de-al doilea om în stat, domnul Ilie Bolojan, președintele Senatului României cu privire la așa-zisa restructurare a instituției.
Într-un mod propagandistic, domnul Președinte Ilie Bolojan și domnul Secretar General al Senatului, Mario Ovidiu Oprea, au mimat așa-zise consultări cu sindicatele din Senat, când de fapt, a fost doar o primă întâlnire la solicitarea sindicatelor. Conducerea Senatului a cerut liderilor sindicali să semneze o minută în care erau consemnate concluziile privind restructurările, nicidecum punctul de vedere al sindicatelor, liderii sindicali refuzând să o semneze.
Salutăm orice decizie de eficientizare a activității Senatului României, însă acțiunile marca Bolojan nu fac altceva decât să demonstreze lipsa de viziune și competență administrativă și managerială.
Mai mult decât atât, nu înțelegem graba cu care dl. Bolojan vrea să își manifeste autoritatea de președinte a Senatului.
Prin decizia de a reorganiza Senatul în acest mod lipsit de transparentă și corectitudine, dl. Bolojan demonstrează expertiză doar când vorbim de “tăieri” și nicidecum ”eficientizare, flexibilizare”. Se dorește reducerea de posturi, în condițiile în care în ultimii 5-6 ani s-au făcut angajări fără concurs.
Poate că, în acest context al reorganizării, ar fi un bun prilej să se discute despre celelalte costuri care afectează bugetul Senatului și nu doar cheltuielile cu personalul.
Atragem atenția asupra faptului că dl. Ilie Bolojan, are antecedente în a încălca drepturile angajaților. În scurtul mandat de președinte al Consiliului Județean Bihor, nu a respectat legislația privind procedura de reorganizare, fapt constatat de o instanță judecătorească care a dispus reîncadrarea lor pe post, plata de despăgubiri ale acestora care au afectat bugetul contribuabililor.
Adresăm o întrebare opiniei publice: cine va plăti factura despăgubirilor pentru procesele câștigate de cei peste 190 de angajați care vor acționa în instanță și cărora li se va da câștig de cauză? Domnul Bolojan care nu va mai fi pe funcție în momentul deciziilor judecătorești sau contribuabilii statutului român ?