Sărbătorile zilei din 23 ianuarie 2025 – Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
Greco-catolice
Sf. m. Clement din Ancira; Sf. m. Agatanghel
Romano-catolice
Ss. Emerenţiana, fc. m.; Ildefons, ep.
Sfântul Clement s-a născut în jurul anului 250, în timpul împăratului Valerian (253-259), în Ancira (astăzi Ankara), aflată în ţinutul Galatei, regiune antică a Asiei Mici, situată între Capadocia, Pont şi Bitinia.
Tatăl Sfântului Clement era închinător la idoli şi a murit la scurt timp după naşterea sa. Mama sa, Sofia, era creştină, hrănindu-l pe el mai mult cu dreapta credinţă, decât cu laptele. L-a adus la Hristos, luminându-l cu Sfântul Botez şi i-a dat numele Clement, care, în limba greacă, înseamnă „mlădiţă de vie”.
La vârsta de 12 ani a rămas orfan şi de mamă. A fost luat spre creştere de o prietenă a mamei sale, cu numele tot Sofia. Împreună cu mama sa adoptivă, Sfântul Clement strângea în casa acesteia copii săraci şi abandonaţi, pe care îi hrăneau, îi îmbrăcau şi le dădeau educaţie.
Pentru covârşitoarea lui înţelepciune, şi după doi ani de când urcase prima treaptă clericală, Sfântul Clement a fost hirotonit episcop al cetăţii sale natale, la vârsta de 20 de ani.
În vremea persecuţiilor împotriva creştinilor a suferit chinuri mari şi o lungă perioadă de timp a fost întemniţat şi supus unor suferinţe de neînchipuit pentru a se lepăda de credinţa sa în Hristos.
„De la zidirea lumii, pe toţi cei ce pentru Dumnezeu au pătimit chinuri, ori în ce fel de chin, prin foc, prin fier, prin pietre, prin lemne şi cei ce cu fiarele s-au luptat şi prin închisori mult timp s-au chinuit şi prin diferite feluri de morţi, în pământ, în apă şi în văzduh s-au sfârşit, şi cei ce au fost pierduţi de ger şi de arşiţă mare, şi ori cu ce alte chinuri şi pedepsiri s-au lipsit de viaţă, pe toţi aceia i-au întrecut Sfântul Clement împreună cu Sfântul Agatanghel, prin pătimirile lor cele multe”, spune istoricul bisericesc grec Nichifor Callist.
Pentru că toţi cei ce erau atunci stăpânitori îl trimiteau pe Sfântul Clement de la unul la altul, ca pe o minune nemaivăzută; căci, 28 de ani a fost reţinut şi chinuit cumplit în multe şi diferite feluri, a rămas nebiruit şi nemişcat, cu Agatanghel ucenicul său, întărindu-l Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.
Când era în temniţă veneau la dânsul în toate zilele credincioşii, aducând la Sfântul Botez şi pe alţii. Se făcuse închisoarea ca o biserică în care se înălţau laude lui Dumnezeu, lucru pe care văzându-l străjerii, au spus stăpânitorului. Într-o noapte, venind ostaşii au prins toată mulţimea credincioşilor care se adunaseră la Sfântul Clement, i-au scos afară din cetate, ca pe oi la junghiere; apoi întreba pe fiecare mai înainte la tăiere: „Te vei lepăda de Hristos, ca să rămâi viu?”.
Nu era însă nici unul care să se înfricoşeze de moarte; au fost tăiaţi atunci pentru Hristos o mulţime de bărbaţi, femei şi copii, afară numai de un tânăr, care a scăpat din mâinile celor ce-i tăiau, nu temându-se de moarte, dar voind să pătimească mai mari chinuri pentru adevăratul Dumnezeu. Numele tânărului acestuia era Agatanghel.
A fost ucis în mari chinuri şi cu sabia i-a fost tăiat sfântul său cap.
Sfântul Clement a fost omorât în afara temniţei, căci a fost scos în taină de creştini pentru săvârşirea Sfintei Liturghii acolo unde aveau atunci biserică, într-o peşteră.
„Deci, lovindu-l ostaşul, a căzut capul Sfântului sfinţit Mucenic Clement pe dumnezeiescul prestol şi peste darurile cele puse înainte, apoi s-a roşit cu sângele lui jertfa cea fără de sânge şi tot Sfântul Altar. Iar poporul credincios era într-o mare frică şi spaimă, însă nu pentru dânşii, ci pentru păstorirea lor aveau jale şi, ridicându-şi glasurile, se tânguiau. Ighemonul a ieşit îndată afară, nefăcând poporului nici un rău, numai pe doi clerici i-a tăiat în altar cu Sfântul Clement, iar numele lor sunt: Hristofor şi Hariton, diaconii. Atunci fericita Sofia luând cinstitul trup al iubitului său, care-i era fiu cu numele, iar cu fapta duhovnicesc părinte şi păstor, l-a îngrijit cu lacrimi şi cu bucurie. Deci plângea că s-a lipsit de el pe pământ şi se bucura că, săvârşindu-şi pătimirea, a trecut la Hristos Domnul”. (Vieţile Sfinţilor)
Apoi, Sofia l-a îngropat, împreună cu amândoi diaconii, aproape de mormântul Sfântului Mucenic Agatanghel, în biserica din peşteră, în ziua de 23 ianuarie. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
