Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu o delegaţie a Comisiei Europene

Potrivit unui anunţ publicat pe pagina de Facebook a MJ, luni, la sediul Ministerului Justiţiei a avut loc o reuniune între Radu Marinescu şi o delegaţie a Comisiei Europene, condusă de către directorul Direcţiei „Stat de drept, drepturi fundamentale şi democraţie”, Julien Mousnier.

„În cadrul reuniunii, Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, şi-a exprimat deschiderea pentru cooperarea transparentă şi loială cu instituţia europeană, în continuarea şi consolidarea eforturilor predecesorilor, în vederea îndeplinirii recomandărilor din domeniul justiţiei şi asigurării respectării depline a principiilor vizând statul de drept în România”, menţionează Ministerul.

De asemenea, sursa citată precizează că ministrul Justiţiei a realizat o trecere în revistă a celor mai importante progrese înregistrate de la momentul publicării ultimului Raport privind Statul de Drept, în luna iulie 2024, informaţiile furnizate fiind apreciate de către reprezentanţii Comisiei Europene.

MAE: România și UE continuă să apere securitatea energetică și integrarea europeană a Republicii Moldova

Informații de ultimă oră în cazul tezaurului dacic: Polițiștii din Olanda au găsit mașina folosită de hoți