Buzău: Bărbat dat dispărut, observat în timp ce mergea complet dezbrăcat pe o stradă din centrul oraşului – VIDEO

Un bărbat de 32 de ani, din Bucureşti, care a fost dat dispărut de familie a fost găsit în timp ce mergea complet dezbrăcat pe o stradă din centrul municipiului Buzău, oraşul unde locuiesc părinţii săi. Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat.

 
Potrivit IPJ Buzău, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că Dogaru Tiberiu Nicu, în vârstă de 32 de ani, din Bucureşti, ar fi plecat voluntar de la domiciliul părinţilor din municipiul Buzău, duminică seara, şi nu a mai revenit.
 

Poliţiştii au făcut publice semnalmentele bărbatului.
 
Luni după-amiază, bărbatul a apărut complet dezbrăcat pe bulevardul Unirii din centrul municipiului Buzău, iar trecătorii consternaţi au sunat la 112 şi un echipaj de Poliţie a venit şi l-a ridicat pe bărbat din stradă.
 
”Vă informăm că persoana a fost depistată. Din primele discuţii nu au rezultat indicii că ar fi fost victima vreunei infracţiuni, poliţiştii continuă verificările pentru clarificarea situaţiei persoanei”, arată IPJ Buzău.

Burduja: Politicile de ”înverzire” ale Europei nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbeşte, pe modelul unei terapii şoc / România îşi asumă tranziţia energetică, de la cărbune la gaz, de la gaz la energie nucleară

Furtul tezaurului dacic. Poliţia olandeză a scos un baros dintr-un canal de lângă Muzeul Drents