Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, unul dintre răniţi este un pieton peste care au căzut firele stâlpului de electricitate rupt în urma coliziunii cu unul dintre autoturisme.
„Astăzi, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au intervenit la un accident de circulaţie semnalat pe strada Libertăţii. La locul evenimentului, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani din Uriu a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 68 de ani din Bistriţa. Ulterior, autoturismul şoferului din Uriu a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 39 de ani din Şintereag, intrând mai apoi în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma evenimentului rutier, doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 28 de ani au fost răniţi. Totodată, un bărbat care se deplasa în calitate de pieton şi care ar fi fost rănit de firele căzute ale reţelei electrice a fost transportat la spital”, a transmis IPJ.
La caz au intervenit două autospeciale de pompieri pentru asigurarea măsurilor specifice şi două echipaje SMURD, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă.
Echipajele de intervenţie au preluat de la locul accidentului şi transportat la spital un pieton în vârstă de aproximativ 60 de ani, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, cu traumatism cranio-facial, şi un copil în vârstă de patru ani, care a suferit o fractură de femur, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Testarea cu aparatul etilotest a celor trei şoferi implicaţi a indicat rezultate negative.
Poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza şi împrejurările producerii evenimentului rutier.
Tot marţi dimineaţa, un microbuz care efectua transport de persoane pentru o firmă din comuna Livezile şi în care se aflau 12 oameni a luat foc la ieşirea din municipiul Bistriţa spre Năsăud, pe Drumul Naţional 17C.
Nicio persoană nu a fost rănită, însă autoutilitara a fost distrusă în totalitate.
Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, pasagerii au fost preluaţi rapid de alt mijloc de transport pus la dispoziţie de companie şi au continuat deplasarea spre destinaţie.
Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecţiune tehnică la compartimentul motor al microbuzului, respectiv scurgeri de lichide combustibile.