Dosar penal pe numele unui şofer care a lovit o femeie pe DN 28

Potrivit unui comunicat remis, marţi, presei, în jurul orei 07,00, poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN28, în localitatea Leţcani, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omeneşti.

Din cercetările efectuate până acum s-a constatat faptul că un bărbat de 44 de ani, în timp ce ar fi condus un autovehicul, pe DN 28, ar fi surprins şi accidentat o femeie de 44 de ani, care ulterior ar fi fost proiectată pe sensul opus de deplasare, sub un autobuz.

„În urma accidentului, femeia a decedat. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, precizează sursa citată.

VIDEO Marcel Ciolacu cere măsuri dure după furtul comorilor dacice dintr-un muzeu olandez: ‘Vom cere daune fără precedent!’

Mihai Constantin: Cel târziu vineri s-ar putea să avem proiectul bugetului de stat pe 2025 care să treacă de Guvern şi să meargă apoi în Parlament