El a făcut această declaraţie la ceremonia de înmânare a primelor medalii jubiliare participanților la Marele Război Patriotic (termen folosit de autorităţile ruse pentru cel de-al Doilea Război Mondial – n.r.) locuitorilor oraşului Sankt-Petersburg, acordate cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Președintele rus a reamintit că anul în care se împlinesc 80 de ani de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial şi victoria URSS a fost declarat „Anul Apărătorului Patriei” în Rusia.
„În semn de recunoştinţă, păstrând mereu vie amintirea evenimentelor din Marele Război Patriotic, în cinstea victoriei grandioase a generației de învingători și în onoarea eroilor noștri de astăzi – participanții la operațiunea militară specială” – a spus șeful statului.
Asediul Leningradului, a remarcat el, a fost fără precedent, ca amploare a cruzimii și cinismului său.
„Inamicul intenţiona să ștergă orașul de pe suprafața pământului, să-l încercuiască și să-l distrugă cu bombardamente și atacuri de artilerie și să omoare prin înfometare civilii. Acestea erau intențiile recunoscute în documentele naziștilor, planurile de distrugere sistematică: exterminarea a mii și mii de oameni fără apărare” – a spus Putin. Potrivit acestuia, asediul Leningradului se numără printre crimele monstruoase împotriva umanității, precum Holocaustul, lagărele morții și acțiunile coercitive ale colaboratorilor naziști împotriva civililor.