Ioana Mândruţă, medic neurolog: Există stigmă cu privire la pacienţii cu epilepsie. Nu îşi găsesc de lucru, dacă sunt angajaţi unii nu pot continua, în mod cu totul iraţional, în domenii care nu au nicio legătură cu siguranţa lor

Medicul neurolog Ioana Mândruţă, coordonator al Programului Naţional pentru Boli Rare şi Epilepsie Rezistentă la Tratament, afirmă că în România încă există o stigmă în ceea ce îi priveşte pe pacienţii cu epilepsie, că aceştia au dificultăţi în a găsi sau a păstra un loc de muncă. În aceste condiţii, Ioana Mândruţă este sceptică cu privire la faptul că va exista prea curând un registru de boală privind epilepsia.

Medicul neurolog Ioana Mândruţă a afirmat, la , că, la fel ca şi la alte patologii, în România nu există un registru de boală privind epilepsia. Ioana Mândruţă este sceptică cu privire la faptul că va exista vreodată un astfel de registru, arătând că sunt pacienţi care nu se prezintă la medic, nu doresc ca datele lor să fie incluse în statistici.

 
”Stigma este foarte accentuată (cu privire la pacienţii cu epilepsie – n.r.), nu îşi găsesc de lucru, dacă sunt angajaţi unii nu pot continua, în mod cu totul iraţional, în domenii care nu au nicio legătură cu siguranţa lor, în momentul în care ar avea o criză”, a afirmat medicul. 
 

Ioana Mândruţă a estimat că, la nivel naţional, ar exista între 120.000 şi 150.000 de pacienţi cu epilepsie. 
 
Ea a precizat că în România există un singur centru pentru pacienţii cu epilepsie care suferă de forme ale bolii care prezintă complicaţii şi nu răspund la tratament, iar acesta este total insuficient.
 
”Suntem departe, pentru că ţările europene au mai multe centre care oferă aceste investigaţii pacienţilor. Ei strâng echipe interdisciplinare în care discută şi investighează în mod specific pacienţii complicaţi. Pentru ţara noastră, un singur centru este mai mult decât insuficient”, a adăugat Ioana Mândruţă.

Modelul lui Trump pentru România: cum face restructurarea aparatului bugetar președintele SUA

Biroul pentru Management şi Buget al Casei Albe a anulat miercuri directiva care suspenda împrumuturile federale şi granturile