În urmă cu douăzeci și cinci de ani, pe 30 ianuarie 2000, s-a întâmplat ceva la care localnicii nu au îndrăznit să gândească nici în visele lor și ca urmare 1.241 de tone de pește au murit într-o contaminare severă cu cianuri pe tronsonul ungar al Tisei. Toată lumea se temea că râul nu va mai reveni niciodată. Cu toate acestea, natura nu a renunțat și, în timp ce experții au prezis că fauna locală nu se va recupera din această catastrofă timp de zece până la douăzeci de ani, cea mai mare parte a faunei a supraviețuit cataclismului și în decurs de un an sau un an și jumătate, a început renașterea, regenerarea, cu o viteză uimitoare. Pe lângă cooperarea experților ungari în domeniul gospodăririi apelor, a pescarilor și voluntarilor, principalul factor de „înviere” a fost faptul că natura a dat un răspuns de autoprotecție: ploaia caldă și de lungă durată a căzut din cer pe pământ.
O tonă și jumătate de aur
Poluarea cu cianură a râului Tisa a fost un dezastru de mediu care a afectat teritoriul mai multor țări (România, Ungaria și Serbia), cauzat de eliberarea a o sută de mii de metri cubi de apă uzată cu conținut de cianuri și metale grele de la compania minieră Aurul SA din Baia Mare şi transportate de râul Lăpuş în râurile Someş și Tisa. Concentrația substanței toxice a depășit limita admisă de o sută optzeci de ori, provocând distrugeri enorme faunei sălbatice. Cele mai grave pagube au avut loc pe râul Tisa, unde o pată de cianură s-a întins pe patruzeci de kilometri.
Cauza dezastrului a fost în primul rând imensa sete de profit și iresponsabilitatea gravă din România. Compania minieră, care a produs poluarea, o companie deținută în comun de statul român și australianul Esmeralda Exploration, au vrut să prelucreze două milioane și jumătate de tone de minereu rezidual anual în fosta zonă minieră, pentru a extrage aproximativ o tone și jumătate de aur și nouă tone de argint, şi pentru a face acest lucru, au folosit o tehnologie care le permitea să obțină rapid rezultate: metoda de spălare cu cianură. Soluția rezultată a fost reciclată, iar nămolul minier a fost descărcat într-un iaz de acumulare. Cu toate acestea, o situație gravă de inundații s-a dezvoltat în zona din jurul rezervorului de decantare din apropierea așezării slovene Žaža, la șase kilometri de centrală, deoarece o altă consecință a maximizării veniturilor fără scrupule, exploatarea forestieră fără minte, a făcut ca din munți să se reverse o cantitate uriașă de apă de topire. Barajul iazului de decantare nu a rezistat presiunii, deoarece nu a fost consolidat corespunzător și a spart o secțiune de douăzeci și cinci de metri. Întrucât compania minieră românească nu avea un plan de remediere, nu s-a încercat să localizeze sau să atenueze poluarea, astfel încât substanţele toxice au putut să se deplaseze mai departe de-a lungul râurilor Someş și Tisa spre Ungaria și Serbia, provocând în cele din urmă uciderea peștilor chiar și în zona Belgradului. În plus, din cauza unui alt accident din România, care s-a produs la mina Borşa, alte douăzeci de mii de tone de sedimente conţinând metale grele (cuprinzând compuşi de cupru, zinc şi plumb) au fost eliberate în râu.
Consecințele poluării au fost devastatoare pentru cei care locuiesc de-a lungul râului Tisa: au simțit că totul s-a terminat.
Au vărsat lacrimi de două ori
„Am fost anunțați telefonic dimineața devreme și, bineînțeles, am alergat imediat spre malul Tisei, își amintește József Bertalan, un pescar din Tiszakécske, despre acea zi.
Când am văzut peştii morţi plutind la suprafața apei, inima tuturor a încetat brusc să mai bată. Mi-a venit să plâng, dar când m-am uitat în jur, am văzut că nu doar eu plângeam, ci toți cei care erau cu noi. Apoi a urmat o salvare disperată, am început să strângem peștii morți, plătici și bibani uriaşe, cu ajutorul bărcilor, dar şi de pe mal. Printre ei erau mulți care mai erau în viață, dar înotau cu curentul, amețiți și epuizați, cu branhiile abia mișcându-se, a mai spus pescarul.
Doar ulteriori şi-a dat seama József Bertalan că au avut un noroc uriaşi, deoarece poluarea a venit cu apa rece şi doar peștii care înotau în ea, împreună cu apa reziduală, erau în pericol de moarte. Apa reziduală s-a curs repede în josul râului. Populația principală a rămas în albia râului, apoi a venit o inundație verde, caldă, care a ajutat și viețuitoarele să supraviețuiască. – Am plâns de două ori, prima dată de tristeţe, când am văzut distrugerea, și a doua oară de bucurie, când am văzut trezirea. Prima piatră a căzut din inimile noastre când am văzut că Tisa era mai înflorită decât oricând, ceea ce este o priveliște minunată în sine, ceea ce a indicat că apa este vie – își amintește pescarul.
La pescuitul de probă au fost, de asemenea, rezultate fără precedent. De exemplu, József Bertalan a prins un somn de peste optzeci de kilograme și doi metri lungime cu o plasă de traul. — Bineînţeles că l-am lăsat înapoi. M-am gândit că poate este mai bătrân decât mine și totuși a supraviețuit tuturor necazurilor. L-aș recunoaște dacă l-aș prinde din nou, dacă l-aș întâlni, dar l-aş lăsa „să meargă pe drumul său” pe Tisa – îşi aminteşte pescarul de vremurile de demult.
Salvare genială
Datorită viiturii calde menționate mai sus și experților din domeniul gospodăririi apelor, care au închis barajele în timp, de-a lungul râului a apărut o cantitate imensă de alevin, în zona de luncă inundabilă, în apă stătătoare, iar reproducerea a devenit enormă. Alevinii trebuiau însă salvați și returnați la râu, deoarece apa se putea evapora rapid în această zonă. Am salvat din nou peştele, dar de data asta alevinii. Le-am transportat la râu cu cărucioare cu pește și plase înainte ca păsările să le scoate sau să moară din cauza uscării apei, a mai spus József Bertalan.
Pescarii au făcut un lucru grozav, dar acesta a avut în principal un efect psihologic, a declarat biologul László Makrai, fost șef al reprezentanței Regiunii Tisa Inferioară a Comisariatului Guvernului Tisa-Someş, într-un interviu acordat la zece ani de la poluare. Potrivit acestuia, pe lângă inundaţiei verde caldă, care a ridicat semnificativ nivelul apei de apă și a ajutat poluarea să se diminueze rapid, ideea genială a experților din domeniul gospodăririi apelor a ajutat cel mai mult la atenuarea daunelor. Prin reţinerea apei şi inundarea cu apa au reușit să împiedice ca substanţele toxice să curgă din albiile principale ale râurilor în câmpia inundabilă dătătoare de viață şi să ajungă la afluenții râului, unde au loc reproducerea și creșterea peștilor. Însă, cei care trăiau din pescuit, au suferit mari pierderi. Mijloacele de trai a 15.000 de oameni din afacerile de pescuit erau în pericol, iar numărul turiştilor a scăzut cu şaizeci la sută în sezonul din luna august.
Daune, fără atenuare
– Deși pescuitul a produs o captură uriașă după dezastru, pentru că amploarea poluării nu a fost atât de mare pe cât credeau, localnicii au suferit foarte mult de pe urma dezastrului – amintește Ferenc Lévai, purtător de cuvânt al Organizației Interprofesionale Ungare pentru Acvacultură și Pescuit, care mai spune: Peștele nu are cianură, nu? Mult timp puneau această întrebare clienții, iar un grup turistic olandez de echitaţie nici nu îndrăznea să treacă râul. Restaurantele și locurile de cazare erau goale, iar sporturile pe apă au dispărut de pe Tisa. Interdicția de pescuit a fost ridicată după un timp, însă la acea vreme și numărul pescarilor a scăzut drastic. Au fost nevoie de ani pentru ca încrederea să fie restabilită, în timp ce vinovații nu au plătit nici măcar un ban nici până în prezent.
Pe lângă statul ungar, şi persoane vătămate au intentat procese împotriva firmei Aurul SA, cu ajutorul Uniunii Pan-Europene a Avocaților, dar niciuna dintre proceduri nu a dat niciun rezultat. Potrivit avocatului Erika Mayer, care a inițiat un proces civil în numele părţilor vătămate, au existat mai multe probleme fundamentale cu procedurile, de exemplu, acestea au fost încetinite de faptul că cei care au produs pagubele se aflau în state din afara Uniunii Europene și au făcut tot pentru tergiversarea cazului. – Chiar şi trimiterea și validarea citaţiilor au durat trei sferturi de an, deoarece traducerile autentice au necesitat mult timp, iar acestea puteau fi înaintate doar prin ambasade, în timp ce nici statul român nu s-a deranjat – a declarat pentru ziarul „Magyar Nemzet” avocata Erika Mayer. Iar până la obținerea unui rezultat, nu a fost deschisă nicio procedură penală pentru despăgubire, deoarece compania poluantă încetase să existe fără succesor legal.
Ungaria a depus o cerere pentru o despăgubire de 29,3 miliarde de forinți, dar România s-a spălat pe mâini și a tras la răspundere compania Aurul pentru poluare. Potrivit anchetei din România, dezastrul a fost o consecinţă a unor „împrejurări neprevăzute”, și anume ninsori abundente. Președintele Esmeralda Exploration a spus că rapoartele privind daunele sunt „erxtrem de exagerate”. Iar, compania Aurul nu a vrut să ajungă la o înțelegere extrajudiciară.
În procesul de despăgubire demarat în 2001, cinci ani mai târziu, s-a stabilit că responsabil pentru dezastru este şi succesorul companiei, Transgold, care între timp a declarat faliment. Statul ungar nu a putut participa la procedura de faliment, deoarece nu a existat o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la valoarea reală a prejudiciului. Odată cu lichidarea companiei, procedura a fost încheiată în cele din urmă în lipsa unui reclamat.
Bombe cu ceas
Dincolo de pagubele materiale, mai îngrijorător este faptul că, potrivit ecologiștilor, un astfel de dezastru s-ar putea repeta oricând. Potrivit lui Gergely Simon, un angajat al Greenpeace, la Baia Mare și Borsabánya încă mai există iazuri de decantare care ticăie ca o bombă cu ceas peste râurile Someş și Tisa. Mai multe astfel de fabrici au fost înființate şi în județul Maramureş, iar mina de cupru din Geamăna, județul Alba, produce continuu, pentru care utilizarea tehnologiei cu cianură a fost autorizată încă de fostul dictator român Ceauşescu. La vremea aceea a fost inundat întregul sat în aşa fel, încât până astăzi doar turnul bisericii se vede din apă, spre uimirea vizitatorilor. Cel mai înfricoșător, însă, este că poluarea a ajuns recent de aici prin râul Arieş în râul Mureş.
Nici măcar UE nu poate controla foamea lobby-ului de minerit. Deși Parlamentul European a votat pentru interzicerea exploatării cu tehnologie de cianură, acest lucru nu a avut consecințe juridice. Așadar, oricine din UE poate exploata liniştit minele de cianură şi astăzi, iar cei mai mari lideri în acest domeniu sunt țările scandinave, care subliniază în mod sistematic conștientizarea lor față de mediu. Desigur, aceste mine probabil acordă mai multă atenție siguranței haldelor de deșeuri decât cavalerii astrali ai norocului din Baia Mare.
