Armata israeliană a aruncat în aer clădiri în tabăra de refugiaţi din Cisiordania – VIDEO

Armata israeliană a aruncat duminică în aer clădiri din tabăra de refugiaţi Jenin din Cisiordania ocupată, în cadrul unei operaţiuni care, potrivit agenţiei de presă a statului palestinian, a distrus aproximativ 20 de clădiri, relatează Reuters.

Imaginile surprinse în timpul demolărilor au arătat o serie de explozii simultane în tabăra dens populată.

Nori groşi de fum s-au ridicat deasupra oraşului palestinian în care forţele israeliene desfăşoară de aproape două săptămâni o operaţiune militară majoră care, potrivit armatei israeliene, vizează luptătorii militanţi palestinieni şi confiscarea stocurilor de arme.

Armata israeliană a anunţat că 23 de structuri au fost „demolate” în nordul Cisiordaniei, după ce forţele sale au descoperit laboratoare de explozibili, arme şi posturi de observaţie.

Într-un comunicat anterior de duminică, aceasta a transmis imagini cu arme de foc, muniţie şi ceea ce păreau a fi canistre cu gaz. Aceasta nu a precizat unde anume au fost surprinse aceste imagini.

Directorul spitalului guvernamental din Jenin, Wisam Baker, a declarat agenţiei palestiniene de ştiri că o parte a spitalului a fost avariată în urma exploziilor, dar că nu au existat victime.

Jenin găzduieşte o tabără de refugiaţi aglomerată, în care trăiesc descendenţii palestinienilor care au fost alungaţi sau şi-au părăsit casele în războiul din 1948, când a fost înfiinţat statul Israel. Tabăra de refugiaţi de acolo a fost un centru al activităţii militante timp de decenii şi ţinta unor raiduri repetate ale forţelor de securitate israeliene.

Forţele israeliene, sprijinite de elicoptere şi buldozere blindate, au început asaltul asupra oraşului la 21 ianuarie, la două zile după ce a intrat în vigoare o încetare a focului în Gaza între Israel şi gruparea militantă Hamas.

Israelul consideră Cisiordania drept o parte a unui război pe mai multe fronturi împotriva grupărilor susţinute de Iran stabilite în jurul graniţelor sale, din Gaza până în Liban şi inclusiv împotriva Houthi din Yemen, şi şi-a îndreptat atenţia către această zonă imediat după încetarea luptelor în Gaza.

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni a declarat că aproape toţi cei 20 000 de locuitori ai taberei din Jenin au fost strămutaţi în ultimele două luni.

Duminică, Hamas a făcut apel la o „escaladare a rezistenţei” împotriva Israelului în urma demolării clădirilor din Jenin.

Autoritatea Palestiniană exercită o guvernare limitată asupra Cisiordaniei, unde trăiesc aproximativ 3 milioane de palestinieni şi asupra căreia Israelul menţine controlul militar general.

Forţele israeliene s-au angajat în schimburi de focuri cu militanţii locali de la începutul operaţiunii. 

Ministrul apărării, Israel Katz, a declarat miercuri că forţele de securitate vor rămâne până la finalizarea operaţiunii, fără a preciza când va avea loc aceasta.

Cel puţin 25 de palestinieni au fost ucişi de la începutul operaţiunii militare israeliene în Jenin, inclusiv nouă membri ai grupurilor armate, un bărbat de 73 de ani şi o fetiţă de doi ani, potrivit oficialilor palestinieni. Armata israeliană spune că a ucis cel puţin 35 de militanţi şi a reţinut peste 100 de persoane căutate.

De asemenea, agenţia de presă a statului palestinian a anunţat că un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost ucis duminică de forţele israeliene care au efectuat un raid într-o tabără de refugiaţi de lângă Hebron.

 

Crin Antonescu, de acord cu decizia de a nu se supune votului Parlamentului suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis: Nu ar servi decât unei maşini de propagandă deşănţată / Va pleca oricum în jurul datei de 18 mai

Handbal masculin: Danemarca a păstrat titlul mondial după finala CM cu Croaţia