Potrivit programului oficial, atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul au programate şedinţe ale Plenului, la ora 15.00.
Va avea loc deschiderea sesiunii ordinare şi alegerea membrilor Biroului permanent la ambele Camere.
Primul proiect important aşteptat de la noua sesiunea parlamentară este Legea bugetului, care ar urma să fie dezbătută în regim de urgenţă.
Proiectul legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi dezbătute, miercuri, într-o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. Joi este programat votul final.
PNL a anunţat, duminică seară, că începe o nouă sesiune parlamentară cu o agendă clară de reformă a statului, urmând a se implementa ”Planul Bolojan”, care include reducerea numărului de ministere şi agenţii, precum şi reducerea cu 50% a numărului de secretari de stat.
USR are, luni, de la ora 11.00, o conferinţă de presă în care preşedintele Elena Lasconi ar urma să prezinte amendamentele depuse la Legea bugetului de stat pe 2025, precum şi priorităţile parlamentare ale grupurilor USR în următoarea sesiune parlamentară.