Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
O altă bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timişoara s-a prăbuşit, iar apa curge pe pereţi/ Primăria nu a găsit încă o soluţie pentru mutarea maternităţii – FOTO
O altă bucată de tavan s-a prăbuşit la Maternitatea Odobescu din Timişoara, după ce, la începutul lunii decembrie, o primă bucată de tavan a căzut, iar unitatea sanitară a fost închisă. De data aceasta, bucata de tavan s-a prăbuşit într-un alt corp de clădire, care aparţine Primăriei Timişoara, pe un hol de la parter, iar pe pereţi curge apă.
”În această dimineaţă colega mea care a mers acolo a constatat că tavanul în clădirea veche a primăriei, în cealaltă clădire, nu unde a căzut iniţial, a căzut din nou tavanul, chiar în apropierea Centrului de Excelenţă pentru Boli Oculare Rare. Este clădirea maternităţii, dar în clădirea maternităţii aveam o parte care era a Primăriei şi noi o aveam în folosinţă. O altă parte era închiriată de la o fundaţie şi o altă parte era a noastră. Partea în care cade, ca să zic aşa, constant, tavanul, în diverse locuri este în partea care este în proprietatea Primăriei. Deja sunt acolo echipele tehnice de la Primărie să vadă ce s-a întâmplat, curge şi ceva apă. Nu ştim deocamdată dacă apa este de la ploile care au fost zilele trecute sau s-a spart o ţeavă, pe undeva”, a declarat,pentru Radio Reşiţa, Flavia Zară, managerul Spitalului Municipal Timişoara.
FOTO: Radio Reşiţa
Potrivit sursei citate, în clădire se mai afla aparatură.
Primarul Dominic Fritz şi viceprimarul Ruben Laţcău au anunţat că, până la finele lunii ianuarie, vor preciza unde se va muta Maternitatea Odobescu, susţinân că au două soluţii, respectiv o clădire publică şi o alta privată. Totuşi, soluţia nu a mai fost făcută publică.
La începutul lunii decembrie 2024, după prăbuşirea unui tavan, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcţionat secţiile de Obstetrică şi Neonatologie ale Maternităţii Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timişoara a fost declarată improprie pentru funcţionare şi a fost oprită activitatea medicală.
De atunci, toate cazurile de la spitalul primăriei sunt trimise la Maternitatea Bega, care aparţine de Spitalului Judeţean, iar aici volumul de muncă s-a triplat.
Fosta administraţie Robu a întocmit documentaţiile pentru o nouă maternitate a Spitalului Municipal Timişoara şi a alocat şi un teren de peste 8.000 mp. Din 2021, spitalul avea şi autorizaţie de construire, însă proiectul nu a primit finanţare prin PNRR. Administraţia Fritz ar fi putut să îl depună printr-un alt program prin fonduri europene, prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructură Unităţilor Spitaliceşti, de unde ar fi putut primi peste 70 de milioane de euro, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
În urmă cu doar o lună, conducerea actuală a Primăriei Timişoara a aprobat un studiu de prefezabilitate pentru un viitor Spital Municipal, de cel mult 400 de paturi, care ar include şi secţii de obstetrică-ginecologie. Noul spital ar costa peste 140 de milioane de euro şi nu va reuşi să adune toate secţiile unităţii medicale, care acum funcţionează în 14 locaţii din Timişoara şi însumează peste 1.000 de paturi.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.