ALERTĂ SURSE Omul de afaceri Vladimir Ciorbă ar fi fost reținut de DIICOT în dosarul `Nordis` – Acesta nu ar fi dat declarații în fața anchetatorilor

Patronul Nordis, luat în colimator de anchetatorii DIICOT în dosarul denumit generic „Nordis„, ar putea avea o situație juridică ușoară în eventualitatea unei trimiteri în judecată în acest caz, după colaborarea la DNA în dosarul edilului din Sinaia, Vlad Oprea, afirmă surse judiciare.

Concret, surse judiciare informate semnalează autorului acestui material că denunțul de la DNA depus de patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, ar fi fost făcut „ca o măsură de preconstituire a unei stări juridice apte de a-i ușura situația„ potențial penală din dosarul de la DIICOT.
Mai precis, susțin aceste surse, consiliat cel mai probabil de avocați sau chiar de soția, care are această calitate, Ciorbă ar fi optat să-l dea în vileag pe primarul Vlad Oprea cu una dintre „înțelegerile„ lor „clandestine„ pentru obținerea discreționară de avize și PUZ-uri pentru Proiectul Sinaia.
Mai precis, potrivit documentelor studiate de autorul acestui material, în dosarul de corupție al Edilului Oprea se vorbește de intervenția lui Ciorbă în probarea de către anchetatori a faptelor de abuz în serviciu ale acestuia dar și în cazul unei fapte de luare de mită.

„În iulie 2021 primarul orașului Sinaia Oprea Vlad Gheorghe a pretins, de la Ciorbă Vladimir Răzvan și a primit, indirect, la datele de 22.12.2021 și 01.02.2022, de la reprezentanții firmei SC NORDIS BEST CONSTRUCT, prin interpunerea în tranzacție a firmelor NORDIS BEST CONSTRUCT SRL și PRIVACONS, suma totală de 238.000 euro, în două tranșe (588.942,90 lei1 și 588.621,60 lei2).

Suma a fost oferită pentru a facilita obținerea de către NORDIS MANAGEMENT SRL a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/aparthotel în Oraș Sinaia, din str. Calea Codrului (NC 24786), emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, precum și a celorlalte avize necesare realizării investiției., faptă ce constituie infracțiunea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap la art. 6 Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin1. C.p. (2 acte materiale).

O parte din suma de 238.000 euro încasată de PRIVACONS, firmă controlată decizional de Oprea Vlad Gheorghe, a fost folosită pentru achiziționarea de către acesta a unei stații de betoane GURIS din Turcia, în valoare de 133.800 euro.

Toate aceste date au fost puse pe tavă procurorilor DNA, arată sursele judiciare menționate pentru a-i servi „pe viitor„ pentru crearea unei stări mai favorabile în „eventualul„ mega-dosar „NORDIS„, mai precis cel care a  fost declanșat luni de DIICOT.

În altă ordine de idei, afirmă sursele noastre se pare că inclusiv în dosarul de la DIICOT Vladimir Ciorbă ar fi colaborat cu anchetatorii DNA de luni bune, pentru a face ordine în noianul de acuzații ce i se aduc lui și soției sale.

Potrivit datelor din dosarul DIICOT în care Vladimir Ciorbă speră să își ușureze situația prin prisma denunțului de la DNA și a colaborării cu anchetatorii DIICOT, se pare că există date cum că edilul Oprea l-ar fi fentat pe potentul patron.

Mai precis, deși ar fi încasat bani de la acesta pentru exercitarea unor atribuții din fișa de post, respectiv pentru emiterea PUZ-urilor pentru proiectul imobiliar visat de Ciorbă la Sinaia, nici până în prezent edilul nu ar fi girat și semnat actele pentru care a acceptat primirea sumelor de bani.

În dosarul gigant în care este anchetată de DIICOT „schema Nordis,„ se arată la un moment dat că primăria din Sinaia, sub bagheta lui Oprea, nu a emis autorizații de construcție.

„Așadar, încă de la momentul lansării proiectelor, dincolo de expunerea publică, se prezintă publicului și implicit potențialului consumator, , cu intenție, o imagine deformată, care nu corespunde adevărului obiectiv cu privire la experiența dezvoltatorului în acest domeniu, termenele  de execuție și stadiul autorizării proiectelor deja lansate.

Spre exemplificare Proiectul Sinaia deși este promovat încă din anul 2019 și pus în vânzare, nu are nici la acest moment autorizație de contracție și nici nu a efectuat vreun demers în sensul depunerii documentației de autorizare la autoritatea publică competentă – Primăria orașului Sinaia – a se vedea răspunsul Primăriei”, se arată în dosarul Nordis de la DIICOT.

Având aceste detalii la îndemână este lesne de intuit planul juridic pe termen mediu și lung al afaceristului Ciorbă. Cu un „19„ în buzunar, cu o colaborare strânsă și recunoasteri pe bandă la DIICOT practic chiar și în eventualitatea trimiterii sale în judecată în acest dosar al DIICOT, pentru o multitudine de infracțiuni, Vladimir Cirobă ar putea scăpa cu o pedepsă modică.

Potrivit articolului 19 din legea 682/2002 privind protecția martorilor, „persoana care are calitatea de martor și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Astfel, demascarea unor fapte de corupție în baza articolului 19 din Legea 686, validată la un eventual moment în cursul judecății în dosarul Nordis, i-ar putea aduce lui Ciorbă din start o reducere cu jumătate a pedepsei finale în dosar.

Totdată apărarea sa, în cazul unei eventuale trimiteri în judecată va marja masiv și pe faptul că acesta a colaborat cu anchetatorii DNA dar și cu cei ai DIICOT, motiv pentru care ar putea să mai primească o reducere substanțială.

În final există probabilitatea ca Ciorbă să scape fără închisoare în eventualitatea judecării definitive a  acestui caz proaspăt declanșat.

Concret, surse judiciare informate semnalează autorului acestui material că denunțul de la DNA depus de patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, ar fi fost făcut „ca o măsură de preconstituire a unei stări juridice apte de a-i ușura situația„ potențial penală din dosarul de la DIICOT.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nou model de abordare a efectelor schimbărilor climatice, în şcolile de medicină, dezvoltat de şase universităţi

Zeljko Kopic, mesaj pentru Oțelul înaintea meciului: ‘Cred în forța noastră și vrem alte trei puncte’