Familia unui bărbat de 75 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral, susține că acesta a fost ignorat ore în șir de cadrele medicale și, astfel, a decedat fără a primi îngrijiri adecvate. Direcția de Sănătate Publică a anunțat deja controale pentru a verifica circumstanțele acestui incident.
Cazul a fost adus în atenția publicului de nepoata pacientului, Daiana Avram, într-o postare pe Facebook. Aceasta a povestit că bunicul său a fost transferat de la spitalul din Câmpeni la Alba Iulia, fiind suspect de AVC. La sosire, în jurul orei 22:00, bărbatul a coborât din ambulanță pe propriile picioare și i-a spus că se simte bine. Însă, odată ajuns în unitatea medicală, starea sa s-a agravat. Duminică dimineață, în jurul orei 08:00, familia a fost anunțată că pacientul a decedat.
„Experiența mea în Spitalul Județean Alba Iulia
Aseară, în jurul orei 22:00, bunicul meu a fost transferat de urgență la Spitalul Județean Alba Iulia, suspect de AVC. Când a ajuns cu ambulanța din Câmpeni, a vorbit cu mine, mi-a spus că este bine și chiar mi-a zâmbit. Credeam că, fiind suspect de AVC, va fi preluat imediat pentru investigații și tratament.
Din păcate, realitatea a fost alta. A fost lăsat pe un pat în așteptare timp de trei ore, fără ca cineva să îl bage în seamă. După aceste ore pierdute, în sfârșit l-au dus să îi facă un CT. Atunci am realizat că starea lui se agravează – nu mai deschidea ochii și respira foarte greu. Am încercat de mai multe ori să intru la el, deși am fost dată afară de cinci ori. Când, în sfârșit, am reușit să ajung lângă el, medicul mi-a spus că este paralizat complet.
Cu trei ore înainte, bunicul meu vorbea și se mișca!
A fost transferat pe secția de Neurologie, unde a fost lăsat singur, fără perfuzie, fără monitorizare medicală. Am întrebat când va veni un medic neurolog, iar răspunsul a fost halucinant: „De luni”. Adică urma să stea așa până luni, fără nicio îngrijire?!
Am făcut scandal, dar tot m-au dat afară.
În jurul orei 6:00 dimineața, am fost sunată să i se aducă medicamentele pe care le lua de obicei – un detaliu șocant, având în vedere starea în care era. Două ore mai târziu, la 8:00, am primit telefonul care m-a distrus: bunicul meu a intrat în stop cardio-respirator, au încercat resuscitarea, dar a decedat.
Cum este posibil ca un om care a ajuns conștient la spital să moară astfel, din cauza neglijenței, nepăsării și incompetenței?!
Când am intrat în salon, el era acolo, cu o branulă în mână și atât. Asistentele stăteau nepăsătoare.
Aceasta este realitatea sistemului medical în care trăim. Nu vreau să mai ajung vreodată într-un spital din România. L-ați omorât cu mâinile voastre!
Pentru cei care cred că exagerez sau că nu este adevărat, am filmat totul! Și apoi cum a fost lăsat complet ignorat pe un pat de spital timp de ore întregi, fără ca nimeni să îl bage în seamă!
Aceste imagini vorbesc de la sine. Aceasta este realitatea sistemului medical românesc! Un om care putea fi salvat a fost abandonat și lăsat să moară din cauza nepăsării! Voi posta totul, să vadă toată lumea în ce condiții suntem tratați! Spitalul Județean Alba Să vă fie rușine, nu există scuză! Nu există justificare! Nu există așa ceva într-un sistem medical normal! În orice țară civilizată, un astfel de caz ar fi tratat imediat, cu echipe medicale pregătite să intervină la orice oră, nu doar în timpul programului de lucru!
Câte vieți trebuie să se piardă până când cineva își va asuma responsabilitatea pentru această nepăsare criminală? Câți oameni trebuie să moară pentru ca spitalele din România să funcționeze așa cum trebuie?
Nu vreau să mai ajung vreodată într-un spital din România. L-ați omorât cu mâinile voastre!” a scris Daiana Avram, nepoata bărbatului, pe Facebook.
DSP Alba s-a autosesizat. Ce spun reprezentanții spitalului
Rudele acuză că bărbatul ar fi fost lăsat să aștepte aproape trei ore înainte de a primi asistență medicală. După primele investigații, acesta a fost transferat pe secția de neurologie, unde, potrivit familiei, ar fi fost lăsat singur, fără monitorizare.
„DSP Alba s-a autosesizat și mâine va fi efectuat un control prin intermediul Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Alba. Rezultatele controlului vor fi făcute publice după finalizare”, a transmis oficial Direcţia de Sănătate Publică Alba.