Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea Laviniu Mugurel Poinar şi fostul şef al Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Oradea şi fost şef al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Oradea Alin-Nicuşor Tărău au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul în care sunt acuzaţi că au emis două adrese oficiale în favoarea fiului unui om de afaceri, în care arătau că acesta a furnizat informaţii care au dus la prinderea unor traficanţi de droguri. De fapt, nu ei aveau dreptul de a emite acele adrese, ci procurorii DIICOT.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Laviniu Mugurel Poinar, comisar şef de poliţie, la data faptelor şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (B.C.C.O.) Oradea, aflat sub control judiciar, pentru abuz în serviciu în formă continuată, uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi uzurparea funcţiei, Alin-Nicuşor Tărău, comisar şef de poliţie, la data faptelor şef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (B.C.C.O.) Oradea şi fost şef al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Oradea, pentru uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi uzurparea funcţiei.
”La data de 23 decembrie 2020, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel, împreună cu inculpatul Tărău Alin-Nicuşor, în calităţile menţionate anterior, ar fi emis, deşi nu aveau acest drept, două adrese oficiale în favoarea unei persoane (fiul unui om de afaceri din judeţul Bihor), prin care i-ar fi comunicat date şi informaţii privind efectuarea urmăririi penale de către procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, într-o cauză penală”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi.
Potrivit sursei citate, în contextul soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de această persoană, judecată într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Bihor, la solicitarea apărătorilor acesteia, inculpaţii Poinar Laviniu Mugurel şi Tărău Alin-Nicuşor ar fi emis cele două adrese prin care ar fi comunicat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2018, s-a reuşit prinderea în flagrant a doi traficanţi de droguri de mare risc în baza informaţiilor furnizate de către fiul omului de afaceri din Oradea, dosar penal finalizat prin trimiterea în judecată a celor doi, date ce nu puteau fi comunicate de către inculpaţi, ci doar de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea.
Ulterior, în 7 februarie 2023, apărătorul fiului omului de afaceri ar fi depus una dintre adresele respective ca probă în cauza penală de pe rolul Tribunalului Bihor, pentru a justifica prezenţa acestuia în incinta Poliţiei Municipiului Oradea – Biroul Supravegheri Video.
Totodată, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel, care deţinea atribuţii de soluţionare a petiţiilor, nu ar fi redirecţionat cererile avocaţilor persoanei respective către D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Oradea, deşi avea această obligaţie legală.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.