Se schimbă modul în care se efectuează transporturile în România: Sigiliile inteligente le monitorizează în timp real

Autoritatea Vamală Română anunță că „în cadrul Sistemului Național RO e-Sigiliu, a demarat monitorizarea în timp real a mijloacelor de transport cu ajutorul sigiliilor inteligente aplicate de către inspectorii vamali din cadrul echipelor mobile”.

„Prin monitorizarea atentă a transporturilor, Sistemului Național RO e-Sigiliu țintește reducerea semnificativă a mărfurilor transportate ilegal sau descărcate fraudulos. Acest sistem diminuează semnificativ frauda vamală și frauda fiscală, deoarece întregul proces de transport al mărfurilor devine transparent și utilizează o metodă modernă în asigurarea modernizării și digitalizării proceselor vamale, a integrității mărfurilor și în prevenirea efracției, precum și în cazul altor riscuri asociate transporturilor”, a explicat Autoritatea Vamală Română.

Avantajele utilizării Sistemului național RO e-Sigiliu sunt monitorizarea în timp real a transporturilor, diminuarea fenomenului de fraudă vamală și fiscală, dar și reducerea cheltuieilor alocate asigurării supravegherii și derulării controlului vamal.

content-image

e-Sigiliu este un dispozitiv inteligent care înregistrează și transmite informații referitoare la starea și locația bunurilor, permițând urmărirea deplasării acestora pe drumurile din România.

Acesta poate fi utilizat atât independent, cât și în combinație cu sigiliile vamale sau fiscale aplicate de autoritățile competente, care sigilează compartimentul de marfă al vehiculului încărcat cu bunuri cu risc, aflate sub supravegherea acestora.

content-image

Aplicația informatică înregistrează următoarele date asociate cu e-Sigiliul: numărul de înmatriculare al vehiculului, tipul bunurilor (în funcție de clasificarea tarifară), cantitatea și valoarea acestora, destinația, ruta aleasă, operatorii economici implicați și datele de identificare ale șoferului.

content-image

Sursa: www.stiripesurse.ro

Departamentul Justiţiei din SUA a format un grup operativ pentru a combate antisemitismul în şcoli şi campusuri universitare

Guvernul României lansează obligațiuni pentru a acoperi deficitul bugetar