Via Appia, „regina drumurilor romane”, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO – FOTO

Via Appia, faimosul drum roman care merge de la Roma şi ajunge până în călcâiul peninsulei, a fost adăugat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunţat agenţia ONU. Sâmbătă, ansamblul monumental ”Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia au primit acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

„Nouă înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Via Appia. Regina Viarum, în #Italia”, a anunţat UNESCO pe X la  finalul unei reuniuni a Comitetului Patrimoniului Mondial la New Delhi.

„Regina Viarum”, literal „Regina drumurilor” în latină, este numele pe care romanii, cunoscuţi pentru talentul lor în inginerie şi construcţii, l-au dat drumului care leagă Roma de Brindisi, un oraş-port din Puglia.

Acesta este cel de-al 60-lea sit italian inclus pe lista UNESCO.

Într-un comunicat de presă, ministrul italian al Culturii, Gennaro Sangiuliano, a salutat acest „mare rezultat”, arătând că UNESCO a „înţeles valoarea universală excepţională a unei opere extraordinare de inginerie care, de-a lungul secolelor, a fost esenţială pentru schimburile comerciale, sociale şi culturale cu Mediterana şi Orientul”.

Via Appia Antica, un drum pavat lung de 500 de kilometri construit începând cu anul 312 î.Hr. de Claudio Appius cel Orb, cenzor şi consul roman, este o carte de istorie în aer liber pe care săpăturile arheologice o alimentează constant.

A fost poarta Romei către Grecia şi Orient, legând-o de portul Brindisi de la Marea Adriatică şi străbătând provinciile Lazio, Campania, Basilicata şi Apulia.

Să te plimbi de-a lungul său înseamnă să călătoreşti în timp, descoperind monumente preţioase precum mormântul fiicei unui consul, Cecilia Metella, datând din secolul I î.Hr., catacombe, mausolee şi vile. Aici se pot citi informaţii  despre măreţia şi decăderea Imperiului Roman, dar şi despre viaţa din Evul Mediu, cu bazilicile şi criptele sale, şi chiar din secolul XX, cu casele unor legende ale cinematografiei precum Gina Lollobrigida.

Construcţia Appia a necesitat fapte de inginerie herculeene, tăierea dealurilor, săparea de canale, construirea de poduri, viaducte şi diguri, precum şi construirea de case şi hanuri pentru a găzdui oameni şi cai.

Pe lângă faptul că a trecut testul timpului timp de peste două milenii, Via Appia este o dovadă a ingeniozităţii constructorilor romani. Într-o epocă în care drumurile nu erau decât poteci cu iarbă, noroi şi pietre, aceştia au inventat şoseaua modernă, suficient de largă pentru a permite trecerea a două căruţe, flancată de trotuare de pământ pentru pietoni şi de un sistem de drenaj pentru evacuarea apei de ploaie.

Comitetul Patrimoniului Mondial a înscris până în prezent 1.222 de situri din 168 de ţări pe Lista Patrimoniului Mondial.

ISU Vâlcea: Incendiul de pe platforma Oltchim încă nu a fost lichidat

JO: Un judoka algerian a ratat greutatea la 73 kg pentru a nu înfrunta un sportiv israelian