Maramureş: Anchetă a Poliţiei după ce un localnic din comuna Moisei a ameninţat că omoară câinii din sat. Bărbatul are o pensiune şi e nemulţumit că aceştia intră într-un ţarc unde el ţine cerbi

Poliţia judeţeană Maramureş anunţă că face verificări după ce presa locală a relatat că un bărbat din comuna Moisei îşi ameninţă vecinii, nemulţumit de existenţa câinilor în localitate. Motivul acţiunilor bărbatului ar fi legat de faptul că acesta are o pensiune şi e nemulţumit că animalele intră într-un ţarc unde el ţine cerbi.

”Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la faptul că o persoană ar fi făcut uz de armă letală fără drept în zona Izvorul Negru din localitatea Moisei, astăzi, 05 februarie, specialiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Maramureş s-au sesizat din oficiu şi au demarat activităţi specifice în vederea lămuririi stării de fapt”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş.

 
Ancheta a fost demarată după ce jurnaliştii de la maramuresonline.ro au relatat că mai mulţi locuitori din zona Izvorul Negru, comuna Moisei, au povestit că un bărbat din comună a fost văzut plimbându-se cu un ATV, având o armă de vânătoare şi ameninţând că omoară câinii din cartier.
 

”Martorii spun că bărbatul a tras focuri de armă între case, provocând panică în rândul vecinilor, în special al copiilor. Se pare că acesta ar fi nemulţumit de prezenţa câinilor din zonă, despre care susţine că îi sperie animalele sălbatice pe care le deţine în curtea pensiunii pe care o administrează”, scriu jurnaliştii de la maramuresonline.ro.
 
Mai mult, bărbatul şi-ar fi ameninţat consătenii şi pe reţelele de socializate. “Dragi prieteni şi vecini dacă vedeţi de dimineaţă o femelă de cerb lopătar (ciută) vă rog să mă anunţaţi, are crotalii în urechi. Din păcate datorită multitudini de câini vagabonzi mici, mari nu prea poţi să ai nimic pe lângă casă! Aviz celor ce au câini şi îi găsesc în ţarcul cu cerbi!”, a scris el.
 
Ancheta Poliţiei, derulată sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, vizează infracţiuni de uz de armă letală fără drept, deţinere ilegală, în captivitate, a exemplarelor de interes cinegetic, dar şi de uciderea animalelor cu intenţie fără drept, în condiţiile în care localnicii susţin că bărbatul ar fi deja responsabil de uciderea mai multor câini.

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea unor active ale Ciech Soda România de către Aloref SRL şi Ascom International

Muncitor prins sub un mal de pământ, în timpul unor lucrări, la Drobeta Turnu Severin