Membrii originali ai trupei Black Sabbath vor susţine, în această vară, primul lor concert din ultimele două decenii, care va fi şi ultima reprezentaţie live a lui Ozzy Osbourne.
Black Sabbath, formată din Osbourne, Tony Iommi, Geezer Butler şi Bill Ward, va apărea pe stadionul Villa Park din oraşul lor natal, Birmingham, în 5 iulie, pentru un eveniment intitulat „Back To The Beginning”.
Va fi ultima reprezentaţie live a lui Osbourne. Vor cânta şi Metallica, Slayer, Pantera, Gojira, Halestorm, Alice In Chains, Lamb Of God, Anthrax şi Mastodon.
Va exista, de asemenea, un „supergrup de muzicieni” care îi include pe Duff McKagan şi Slash de la Guns ‘n’ Roses, Billy Corgan de la The Smashing Pumpkins, Fred Durst de la Limp Bizkit şi Tom Morello de la Rage Against The Machine.
Osbourne a declarat: „Era timpul să mă întorc la Beginning….timp pentru mine să dau înapoi locului în care m-am născut”. „Cât de binecuvântat sunt să fac asta cu ajutorul oamenilor pe care îi iubesc. Birmingham este adevărata casă a metalului. Birmingham pentru totdeauna”.
Formată în Birmingham în 1968 şi devenită una dintre cele mai de succes trupe metal din toate timpurile, Black Sabbath a vândut peste 75 de milioane de albume în întreaga lume de-a lungul carierei sale legendare. Stabilind modelul pentru numeroasele drumuri pe care le-a luat heavy metal-ul, influenţa şi importanţa Black Sabbath sunt la fel de vitale astăzi ca şi la începutul anilor 1970.
Directorul muzical Tom Morello a declarat: „Acesta va fi cel mai mare spectacol de heavy metal din toate timpurile”.
Spectacolul va fi condus muzical de Tom Morello de la Rage Against The Machine, care a promis „cel mai mare spectacol heavy metal din toate timpurile”.
Biletele pentru „Back To The Beginning” vor fi puse în vânzare vineri, 14 februarie, la ora 10:00 GMT.
Toate profiturile obţinute în urma concertului vor merge către Cure Parkinson’s, Birmingham Children’s Hospital şi Acorn Children’s Hospice.