Gheorghe Hagi a fost oprit, miercuri, în trafic de Poliția Capitalei, în ziua în care cel supranumit Regele fotbalului românesc a împlinit 60 de ani.
„Astăzi este despre tine, “Comandante”!
Astăzi, am oprit, în trafic, legenda fotbalului românesc.
Poliția Capitalei a avut o misiune specială: să-l oprim, în trafic, pe Gică Hagi. Cu motiv, bineînțeles. Știam că azi împlinește 60 de ani și voiam să-i facem o surpriză.
Planul a fost pus la cale în detaliu și am abordat misiunea cu precizie.
L-am depistat rapid, l-am oprit și ne-am apropiat de mașină, pentru a-i ura „La Multi Ani” și a-i oferi un tort, din partea Poliției Capitalei.
Misiunea noastră s-a încheiat cu succes, transformând o oprire în trafic într-un moment de bucurie”, scrie Poliția Capitalei.