Crin Antonescu, întrebat dacă se va retrage din competiţia electorală: Nu există motiv să mă determine să mă retrag din această cursă, decât dacă, Doamne fereşte, Dumnezeu consideră că firul vieţii mele pământeşti trebuie să se oprească înainte de 4 mai


Candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că nu există niciun motiv să se retragă din competiţie şi a subliniat că are o ”neîncredere” în sondajele de opinie, dar că, totuşi, acestea urmează să fie făcute.

”Eu sunt (…) un om serios. N-am avut un răspuns uşor de dat la propunerea liderilor acestor partide, dar, după ce l-am dat, nu e niciun fel de motiv care să mă determine să mă retrag din această cursă. Oricâte dificultăţi ar fi, nu e o cursă uşoară, oricât ar părea la un moment dat de insuficientă chiar susţinerea acestor partide, determinarea mea va fi dusă până la capăt. Deci nu există motiv să mă determine să mă retrag din această cursă, decât dacă, Doamne fereşte, Dumnezeu consideră că firul vieţii mele pământeşti trebuie să se oprească înainte de 4 mai”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seară, la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă se va retrage din cursa alectorală.

Antonescu a afirmat că nu crede în sondaje de opinie, iar rezultatele acestora nu l-ar putea determina să renunţe la competiţia electorală.

”Chiar nu înţeleg de ce, după ce de o lună s-a discutat cu poftă cum nu o să fiu susţinut nici de PNL, nici de PSD, acum au început dacă nu cumva o să se răzgândească. Nimeni n-a pus la îndoială… domnul Nicuşor Dan a ieşit şi a spus omul că vrea să candideze (…), nimeni nu l-a întrebat că de ce nu te susţin ăia, nu te retragi? Tot eu trebuie să fiu întrebat dacă nu cumva se răzgândesc partidele”, a spus Antonescu.

”Eu cred în sinceritatea sprijinului acordat de PSD, pentru că altfel n-aş fi acceptat să particip, ar fi fost o mascaradă din partea mea, fiu mergem acolo să ne prefacem că luăm decizii. Dincolo de asta ştiu că şi capacitatea PSD şi a PNL, nu ştiu de UDMR, e mult mai mică decât altădată de a-şi duce sute de mii, milioane de voturi unde vor conducerile partidelor. Eu ştiu foarte bine că dacă nu voi lua suficiente voturi cât să câştig, va fi responsabiltiatea mea, nu a conducerilor PSD sau PNL, deci nici pe faţă nici pe dos nu pun capăt luptei, nu există temei de neîncredere între mine şi partide şi nu mă retrag”, a adăugat Crin Antonescu.

 

UEFA se gândeşte la eliminarea prelungirilor în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor

Anca Bălăşoiu, moaşă licenţiată, despre mamele minore: S-a tot vorbit despre educaţia sexuală în şcoli / Sunt atâtea canale de informare, copiii învaţă unii de la alţii sau de pe internet